Începând din 1990, în fiecare zi de 26 ianuarie, nostalgicii regimului comunist al lui Nicolae Ceauşescu – majoritatea trecuţi de vârsta a treia, spre a patra, merg la mormântul fostului dictator să-i ducă flori şi să-i aprindă lumânări de veşnică pomenire. Când sunt întrebaţi de reporteri de ce îl regretă pe Nicolae Ceauşescu, fiecare îşi exprimă off-ul şi nemulţumirile faţă de modul în care a evoluat societatea românească, după revoluţia din decembrie 1989. Nu spune, însă, nici unul ce funcţii sau poziţii politice/sociale aveau în vechiul regim, dacă nu cumva erau activişti de partid, sau li se dăduseră alte sinecuri, ce le permiteau să nu stea la cozi interminabile, pentru alimentele de zi cu zi, ci să se aprovizioneze direct de la Cantina Partidului(?!)...

Atitudinea lui Teodor Meleşcanu de a refuza să demisioneze din funcţia de preşedinte al Senatului, după ce Curtea Constituţională a decis că alegerea sa a fost neconstituţională, pentru că a fost susţinut de grupul parlamentar PSD, în timp ce era încă membru al grupului ALDE, nu este deloc surprinzătoare, înscriindu-se în tradiţia comuniştilor de a se agăţa, cu dinţii, de funcţii, cu tupeul şi lipsa de respect faţă de lege, cu care aproape că ne-am obişnuit, din 1990 încoace, sub guvernările social-democraţilor(!).