Remiză albă nemulțumitoare pe terenul echipei Oștirii. Oltenii au jucat mai mult, au avut ceva situații, dar poarta adversă pare și prea mică, și pusă prea departe
Acest meci ar fi trebuit să așeze ordine în modul de a defini fotbalul. Ministerul Apărării, cazarma, clubul departamental, de o parte, inițiativa eminamente privată, dar și contestarea zgomotoasă a sistemului, de cealaltă. Însă mingea e rotundă și țopăie cum vrea ea pe smocurile de pe răzorul arat al unității militare. Din această confruntare de principii a reieșit o remiză nu neapărat nedreaptă, dar în care cele trei puncte au părut de multe ori mai aproape de Oltenia decât de Ghencea.
Mai multe ocazii decât adversarii
Au irosit situații zâmbitoare ba Abbey, ba Claudiu Bălan (de două ori), ba Dragoș Albu, ba la centrarea întoarsă a lui Sidibe n-a fost nimeni care să împingă mingea în poartă. Dincolo, doar Dani Iglesias și un sfert de ocazie a lui Chipirliu, într-un start de meci în care oltenii păreau că încă se freacă la ochi după visul urât din Cupă, de laAlba Iulia.
Lipsește viteza
Apoi lucrurile au reintrat în normal, dar la olteni normalul înseamnă un joc încă lent și previzibil și, în ciuda unei posesii oarecum estetice, racila e tot lipsa vitezei. Staticul. Mingea pe care toată lumea o vrea la picior (am mai spus asta, dar boala continuă), plus o oarecare lentoare, o lipsă a scânteii care să aprindă fitilul îmbibat în acel fotbal pe care mulți dintre băieții lui Croitoru n-aveau cum să-l uite.
Poarta, strâmtă ca un gât de sticlă
Și încă un neajuns, care tinde să devină crionic. O supărătoare lipsă de eficacitate. Doar patru goluri înscrise în cinci runde de campionat. O teamă de poarta adversă, care probabil că le pare multora dintre jucătorii olteni strâmtă ca un gât de sticlă și îndepărtată, mutată undeva la linia orizontului. Asta e tema pentru cele două săptămâni de pauză: lărgirea porții și apropierea ei la o distanță de unde să fie văzută mai bine. Altfel, cu o medie de mai puțin de un gol marcat pe meci, promovarea se îndepărtează, se duce lângă acea poartă de la linia orizontului.
Portocaliul obligă
Dar trebuie evidențiat și ceva luminos. Echipamentul portocaliu, trusoul de deplasare. Un strai impecabil, strălucitor, amintind de Olanda și ducând cu gândul la fotbalul ei total. Măcar dacă de la țesătură s-ar lua ceva din minunea aceea de fotbal oranj abisal, a cărui caracteristică era tocmai ceea ce le lipsește oltenilor de aproape un an încoace: viteza, fără de care în anul 2024 poți fi doar plezirist, n-ai nicio treabă cu profesionismul.
