Evoluție lamentabilă a oltenilor la Alba Iulia! Înfrângere la lovituri de departajare. Obiectiv ratat! Nu ai voie să arăți astfel în față unei echipe de liga a treia.
Alb-albaștrii, deși au jucat deja patru runde de campionat și două partide de Cupă, parcă încă dorm somnul de dinaintea sezonului. Echipa e fără vlagă, fără idei, fără ambiție, impresia lăsată e când mediocră, când proastă, când de-a dreptul lamentabilă, precum în această deplasare de la Alba Iulia.
Amăgire
Se vor găsi voci care vor spune că Unirea e o echipă ambițioasă, cu un antrenor foarte bun, în persoana lui Pelici, și cu câțiva ex-prim-divizionari precum Balaur, Giurgiu, Jorza sau Blănaru. E o amăgire, o scuză care nu stă în picioare. În fața unui asemenea adversar ai datoria de a te impune fără emoții, de a mulțumi sorților pentru o tragere la sorți favorabilă și de a te califica în grupele Cupei, unde întâlnind câteva formații din Superliga, să mai uiți de amarul retrogradării, să-ți mai aduci aminte cum era pe vremuri, ce aer îți intra în plămâni.
O repriză de coșmar
Prima repriză de la Alba a părut să respecte coordonatele acestui grafic. 1-0 la pauză (Bălan din penalty), un joc așa și așa, dar cu perspective de calificare. Greu de explicat ce s-a întîmplat după aceea. Vreo 30-40 de minute groaznice, pecetluite printr-o egalare ardeleană realizată de Răzvan Fetița, un jucător fundamental necunoscut, cu tot numele său straniu, menit să-l scoată din anonimat. Ca și colegul său Ardei, că de Ionuț balaur mai auziserăm.
Practic n-a lipsit nimeni
E inexplicabil cum o echipă de liga a treia, clădită în această vară din fotbaliști aduși din patru zări bagă în careu o trupă cu pretenții de promovare pe prima scenă și nu demult cu visuri de playofful Superligii. Asta în condițiile în care din trupa alb-albastră n-a lipsit practic nimeni (poate Lekiatas, dar între el și Kvakic nu e mare diferență) inclusiv ”corifeii” lăsați pe margine fiind introduși pe parcurs. Ce justificare ai să nu poți ieși o jumătate de ceas din careul propriu, să nu poț să legi trei pase?
O posesie lentă și enervantă
Se va spune că oltenii au revenit api la cârmă și că au dominat prelungirile. Dacă o posesie de-a latul, lentă și plictisitoare se poate numi dominare, atunci le-au dominat. Altfel nu. S-a cărat mingea până la exasperare, s-a insistat în sute de atingeri fără sens, s-a pasat la un metru distanță, iar ruperile de ritm au fost uitate acasă. Ca și jocul pe spații libere, inexistent. Toată lumea vrea mingea în posesie statică, vrea pasa la picior. E o procedură revolută a fotbalului, se mai folosește doar la ”sintetic” de pleziriștii de 50 de ani, înainte de o bere rece.
Nu trebuie învinuit nici Negru că a ratat un penalty de departajare și nici Codruț Sandu că n-a apărat niciunul. Acolo e loterie. Dar fotbalul, tactica, viziunea, ritmul de joc sunt lucruri care pot fi antrenate, însă la alb-albaștrii variantă sfârșit de august 2024 totul pare să fie întâmplare, hai să juăm la ce-o fi, din talent, poate iese ceva. Iar viața te pedepsește când iei lucrurile astfel.
