Sprijinul social pentru pensionari rămâne neschimbat, chiar și după majorarea pensiilor

Pensionarii care beneficiază de majorarea pensiilor începând cu 1 septembrie 2024 nu vor pierde drepturile de protecție socială de care se bucură în prezent.

pensionari club1

Conform noii legislații aprobate de Guvern, creșterea rezultată în urma recalculării pensiilor nu va afecta accesul la ajutoarele esențiale pentru un trai decent.

Recent, Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență care garantează că majorările pensiilor nu vor fi luate în calcul la stabilirea drepturilor pentru ajutorul de încălzire a locuinței și suplimentul pentru energie. Astfel, pensionarii care ar fi fost afectați de recalcularea pensiilor, riscând să piardă beneficiile oferite de Legea nr. 226/2021 privind protecția consumatorului vulnerabil de energie, vor continua să primească aceste ajutoare.

Această măsura are în vedere sprijinirea pensionarilor care prin recalcularea dreptului de pensie ar fi ieșit de sub incidenta aplicării prevederilor Legii nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. Aceste categorii de persoane sunt într-o situație de vulnerabilitate, iar acest sprijin material este esențial pentru asigurarea unui trai decent”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

În plus, Executivul a decis majorarea plafonului veniturilor pentru beneficiarii Programului de compensare cu 90% a prețului medicamentelor de la 1830 lei la 2020 lei. De asemenea, limita veniturilor lunare până la care se acordă tichetele sociale pentru produse alimentare și mese calde crește de la 2.000 lei la 2.210 lei. Aceste ajustări iau în considerare rata medie anuală a inflației din 2023, de 10,4%, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică.

Această serie de măsuri reflectă angajamentul Guvernului de a proteja categoriile vulnerabile ale populației și de a asigura că niciun pensionar nu va fi lăsat fără sprijinul necesar, chiar și în contextul unei creșteri a veniturilor prin majorarea pensiilor.