Piețele din Craiova, redeschise. S-a lucrat întreaga noapte pentru pregătirea lor conform noilor cerințe

Faptul că ordinul în care sunt prevăzute condițiile de funcționare a piețelor a apărut vineri seară, în jurul orei 19.00, a stârnit revoltă în rândul autorităților locale din Craiova.

piete craiova redeschidere 4

Directorul societății care administrează piețele din municipiu a spus că angajații au lucrat noaptea trecută, până spre dimineață, pentru ca producătorii și comercianții să se poată muta în incinta piețelor

Alin Mărăcine a menționat că s-a reușit pregătirea a două dintre cele patru piețe din Craiova.

Acesta critică decizia de a publica ordinul privind redeschiderea piețelor cu doar câteva ore înainte de a readuce comercianții și producătorii în incintă, catalogând-o drept „o bătaie de joc”.

Angajații Piețe și Târguri se află încă la serviciu(vineri spre sâmbătă noaptea n.r.) incercând să facă tot ce se poate astfel încât, în această dimineață să putem deschide piețele agroalimentare. După cum bine stiți, ordinul comun al miniștrilor, ce reglementează activitatea piețelor a fost publicat, în bătaie de joc, abia vineri seara in jurul orei 19.00. Nu ne-am dat bătuți iar în această noapte am igienizat, dezinfectat, achiziționat și montat până la această oră, protectii prevăzute cu folie alimentară, în două din cele patru piețe ce funcționează în spațiu închis. Facem tot ce putem omenește pentru ca la ora 7, producătorii agricoli și agenții economici să nu mai fie nevoiți să-și vânda marfa în frig”, a scris Mărăcine pe pagina sa de Facebook.

Ordinul privind redeschiderea pieţelor închise a apărut în Monitorul Oficial. Textul poate fi consultat în Monitorul Oficial.

Ordinul prevede o serie de reguli de igienă şi distanţare fizică. Astfel, va fi făcut un triaj la intrarea în pieţe, vor trebui să existe circuite unidirecţionale, iar standurile vor fi protejate cu ecrane din material transparent.