Un bărbat a ajuns la spital, joi dimineață, în urma unui accident produs pe Drumul Județean 546, în comuna Brebeni din județul Olt.
Potrivit IPJ Olt, polițiștii au constatat că în eveniment a fost implicat un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat, în vârstă de 53 de ani, comuna Brebu, județul Prahova.
Șoferul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
„Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii efectueză verificări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale”, spun reprezentanții IPJ Olt.