Petreceri întrerupte de polițiștii din Olt

Cinci evenimente private organizate în Slatina, Voineasa, Grădinari, Drăgăneşti-Olt şi Potcoava au întrerupt polițiștii în acest weekend, organizatorii primind amenzi. 

politie noaptea

Potrivit IPJ Olt, sâmbătă, în jurul orei 23.00, poliţiştii au constatat faptul că în incinta unui restaurant din Slatina se desfășura un eveniment privat.

Polițiștii au întrerupt evenimentul și au sancționat contravențional organizatorul cu amendă în valoare de 2.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/ 2020”, arată IPJ Olt.

Tot sâmbătă seara, în urma verificărilor efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Bobicești a reieșit faptul că la locuința unui bărbat din comuna Voineasa a fost organizat un botez la care au participat 15 persoane.

Având în vedere cele constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei”, mai arată IPJ Olt.

Duminică, alte trei evenimente au fost întrerupte de către oamenii legii. Unul a fost organizat în localitatea Grădinari,  polițiștii apliccând trei sancțiuni contravenționale în valoare de 1.000 de lei. În cel de-al doilea caz a fost vorba despre un botez organizat la Drăgănești Olt, amenda aplicată fiind de 2.000 de lei.

De asemenea, duminică, în jurul orei 22.00, o altă petrecere privată, la care participau aproximativ 20 de persoane, a fost întreruptă de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Potcoava, organizatorul primind și el amendă.