Braniștea – prima comună din Mehedinți ce intră în carantină

Și județul Mehedinți intră pe lista județelor ce au și vor avea localități în carantină.

dsp mehedinti

Începând din această noapte, comuna Braniștea din județul Mehedinți va intra în carantină din cauza COVID -19. Comuna Braniștea se întinde pe o suprafață de aproximativ 32 kilometrii, are în componență satul Goanța și are o populație de puțin peste 1 800 locuitori. Conform legislației în vigoare, carantina se introduce în localitățile care au o incidență de peste 8 infectați la mia de locuitori. De mâine, timp de 14 zile, nimeni nu va intra și nu va ieși din localitate fără un motiv bine stabilit.

Vorbe multe, rezultate puține

În legătură cu acest caz, primul din județul Mehedinți, am sunat, așa cum era și normal, la DSP Mehedinți, în vederea obținerii de mai multe informații, astfel încât populația comunei, județului și nu numai, să fie cât mai bine informată. Ei bine, acolo am dat de un zid. Dacă suni trebuie să te înregistrezi, chiar dacă te recomanzi și spui cine ești, cu atât mai mult un jurnalist. Trebuie mai apoi să aștepți intervenția purtătorului de cuvânt. Am așteptat și eu. Însă în van. Purtătorul de cuvânt, de altfel prompt, nu mi-a spus nimic. Doar să aștept comunicatul de la orele 13.00. Deci, oamenii nu pot fi informați decât la ore fixe. Sincer să fiu, nici nu mă așteptam la ceva mai acătării, ținând cont de faptul că DSP Mehedinți funcționează în clădirea fostei Biblioteci județene, o clădire insalubră, rece, lucru văzut chiar de la intrare, broasca ușii fiind distrusă iar mânerul învelit într-un tifon și acela negru de folosință.