Mai multe amenzi au fost aplicate și cantități de mezeluri cu termen de valabitate expirat au fost retrase de al vânzare, după un control efectuat, la 12 agenți economici din județul Mehedinți.
Cu ocazia acestor verificări, efectuate în contextul Sărbătorilor Pascale, a fost constată o infracțiune și au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale în valoare de 32.000 lei.
În cazul unui agent economic din municipiul Orșova, a fost găsită cantitatea de 32 kilograme pește proaspăt și 31 de kilograme scoici, expuse spre comercializare, fără a avea acte de proviență.
Produsele au fost retrase de la vânzare, iar administratorul societății s-a ales cu dosar penal.
De asemenea, au mai fost confiscate 50 de kilograme de carne păstrată în condiții neconforme și 21 de kilograme de mezeluri cu termenul de valabilitate expirat.