Scandal din cauza unui teren într-o comună din Gorj. Trei persoane au fost rănite

Cinci femei și un bărbat din Gorj s-au luat la bătaie din cauza unui teren situat în comuna Scoarța din județ, una dintre persoane fiind tranportată la spital în urma altercației. 

200501 mascati politie 02

Potrivit IPJ Gorj, vineri, polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbunești au fost sesizaţi prin apel la 112 că în comuna Scoarța are loc un conflict între mai multe persoane.

În scandal erau implicate cinci femei, trei dintre acestea fiind rănite.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri privind dreptul de proprietate asupra unui teren, a rezultat un conflict între șase persoane, respectiv cinci femei cu vârste cuprinse între 24 și 65 de ani, din comuna Scoarța, municipiul Târgu Jiu și orașul Bumbești Jiu și un bărbat, de 35 de ani, din comuna Scoarța. În urma conflictului a rezultat rănirea a trei femei, iar una dintre acestea a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale” au precizat reprezentanții IPJ Gorj.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru lovire sau alte violenţe și tulburarea ordinii și liniștii publice.