Școlile din Târgu Jiu sunt pregătite pentru redeschidere. Anunțul primarului Romanescu

O serie de întâlniri între edilul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, și directorii unităților de învățământ din oraș va avea loc în perioada următoare, primarul anunțând că vrea să se asigure că școlile sunt pregptite pentru ziua redeschiderii.  

scoliiii targ

Marcel Romanescu a anunțat că au fost alocate fonduri necesare pentru a se lua toate măsurile astfel încât cursurile să se desfășoare în condiții de maximă siguranță.

 „În perioada următoare voi purta discuții cu toți directorii unităților de învățământ din municipiul Târgu Jiu pentru a mă asigura că pe 8 februarie cursurile vor începe fără probleme. Am făcut investiții majore în învățământ în ultimii ani, am asigurat fondurile necesare pentru a se lua toate măsurile de siguranță atât pentru elevi, cât și pentru cadrele  didactice, iar părinții pot sta liniștiți: copiii nu vor duce lipsă de nimic la școală. Mă bucur că, în cele din urmă, s-a hotărât ceea ce am cerut de mult timp: revenirea la un sistem descentralizat prin care măsurile se iau în funcție de situația de la fața locului. Mizez în continuare pe seriozitatea și responsabilitatea târgujienilor. Noi suntem pregătiți cu măsuri prin care sa asigurăm un climat de siguranță în unitățile de învățământ”, a scris Marcel Romanescu pe pagina sa de Facebook.