Surpriză pentru un băiețel de 5 ani din Curtișoara. Poliția și mascații i-au dus un tort de ziua lui

Un copil de 5 ani, din localitatea Curtișoara, județul Gorj, a avut parte de o adevărată surpriză, miercuri, de ziua lui. Mascații de la IPJ Gorj au aflat de la unchiul lui, om al legii, că este îndrăgostit de meseria de polițist și au mers în faţa casei lui, cu o autospecială încărcată cu cadouri.

surpriza copil

Rudele băiatului crescut doar de mamă au chemat un echipaj de Poliţie pentru a-i cânta „La mulţi ani” în faţa casei. Copilul este îndrăgostit de meseria de polițist și poartă în fiecare zi un tricou pe care scrie „Poliția”, salutând toate echipajele care trec prin fața casei sale.

David, un copil de 5 ani, care este crescut doar de mamă, are o mare pasiune pentru tot ce știe el, la vârsta lui, că înseamnă Poliția. Aproape zilnic îmbracă un tricou de poliție primit în dar de la unchiul său, care este polițist, omul de la care a dezvoltat pasiunea pentru Poliție. David iese la poarta locuinței sale, ia poziția de drepți și salută respectuos orice mașină de Poliție pe care o observă că trece prin zonă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Polițiștii i-au dus băiatului în dar un tort, o vestă reflectorizantă și mai multe jucării.

Azi (miercuri-n.r.) este aniversarea lui și împlinește 5 ani. Noi, polițiștii, am hotărât să-i facem o surpriză și să îl vizităm, împreună cu colegii noștri din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Gorj. I-am oferit copilului câteva daruri: un tort, pixuri și insigne inscripționate, o vestă reflectorizantă pentru a o purta atunci când se plimbă cu bicicleta, reviste <Poliția Română> și jucării cu care el se poate juca, prefăcându-se că este polițist, până când va crește mare și, poate, chiar va alege această meserie”, a mai spus Miruna Prejbeanu.

David le-a explicat luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale care este motivul pentru care își dorește să devină polițist: „Vreau să mă fac polițist, ca să arestez toți hoții din România”.

surpriza copil 2