Creșterea numărului infecțiilor cu coronavirus, din ultima perioadă, a determinat conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu să reducă durata programului de vizită, începând cu 13 august, pentru o perioadă de șapte zile.
Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Țicleanu, se va reduce programul de vizită al bolnavilor internați în secțiile (non-ATI) Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu până pe data de 20 august.
Astfel, pacienții vor putea fi vizitați de luni până duminică în intervalul orar 14:00 – 16:00, cu o durată maximă de vizită de 15 minute/pacient.
„Portul echipamentului de protecție devine obligatoriu (mască de protecție, halat de protecție și botoși). Echipamentul de protecție va fi pus la dispoziția vizitatorilor de către unitatea medicală. Pentru toate sectiile ATI, vizitarea pacientilor este permisă zilnic, de luni până duminică, între orele: 13.00-14.00 și 19.00-20.00”, a explicat Țicleanu.
În situația în care vizitatorii/aparținătorii prezintă simptomatologie specifică infecției cu SARS-CoV-2, accesul acestora va fi restricționat.
„Măsurile sunt necesare pentru reducerea transmisibilității virusului SARS-CoV-2 la nivelul unității medicale și pentru protejarea pacienților și personalului medical”, a conchis reprezentanta SJU Târgu Jiu.