Două femei au ajuns la spital, noaptea trecută, în urma unui accident rutier produs în orașul Tismana din județul Gorj.
Potrivit IPJ Gorj, o tânără, în vârstă de 18 ani, din Târgu Jiu, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 672 A Tismana, din direcția Mânăstirea Tismana către orașul Tismana, într-o curbă ușoară la stânga, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac, autoturismul fiind ulterior proiectat pe celălalt sens de mers.
„În urma impactului a rezultat rănirea tinerei de 18 ani și a unei alte pasagere din autoturism, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătoarea auto deținea permis de conducere corespunzător și nu se afla sub influența băuturilor alcoolice”, arată IPJ Gorj.
Polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.