Școlile încep pe 14 septembrie. Cum vor funcționa unitățile

Elevii încep școala pe data de 14 septembrie, a anunțat, în urmă cu puțin timp, președintele Klaus Iohannis. 

clasa

Modul în care va funcționa fiecare unitate școlară, respectând unul din trei scenarii posibile, va fi decis la nivel local.

Cele trei scenarii sunt în funcție de numărul de bolnavi dintr-o localitate.

Astfel scenariul „verde” înseamnă că toți elevii merg la școală întrucât în localitatea respectivă nu sunt riscuri cu privire la COVID-19,  cel „rosu” presupune ca totul să se deruleze online din cauza riscurilor mari existente și cel „galben” înseamnă că o parte dintre activități se derulează în școli, o parte în mediul online, a explicat președintele.