Judecătorul Budă trage cu dinții de poziția de la Înalta Curte de Casație și Justiție

Magistratul Marian Budă a făcut demersuri să rămână la Înalta Curte de Casație și Justiție după împlinirea vârstei de 65 de ani.

buda cu iccj

Marian Buda, președintele secției a doua civile din cadrul ICCJ, fost șef al CSM-ului, a făcut demersuri pentru a putea rămâne în funcție și după împlinirea vârstei de 65 de ani, respectiv după 13 noiembrie 2024.

După acest demers,  judecătorii din CSM au aprobat în ședința de miercuri, 18 iunie 2024, prelungirea mandatului lui Budă și după împlinirea vârstei de 65 de ani. De precizat că decizia nu a fost în unanimitate așa cum se întâmplă în majoritatea cazurilor de acest gen, ci cu majoritate.  Au lipsit doar două voturi pentru ca judecătorul  Budă să nu primească acceptul, mai exact 6 judecători au votat pentru și 3 împotrivă.

buda doc 02

buda doc 01

Marian Budă este născut în comuna Leu, județul Dolj, fost judecător la Judecătoria Craiova, Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova și ulterior ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție.

De fapt, sunt informații din lumea justiției că Marian Budă urmărește să rămână la ICCJ atâta timp cât durează finalizarea dosarului privind brandul Universitatea Craiova, deoarece are un interes major ca acest brand să fie preluat de cei care au pus la cale distrugerea Universității Craiova în anul 2011, furând practic activitatea unui club de fotbal.

După 11 ani de la data apariției CSU, o pierdere a procesului de către Mihai Rotaru și Pavel Badea ar duce la răspundere uriașă, atât civila cât și penală în raport cu situația de fapt și de drept. Ori, prin acest proces, se dorește absolvirea de răspunderea penală și civilă. Nu în ultimul rând contează și beneficiile primite de Budă de la Rotaru, acestea par a fi foarte consistente în raport cu dimensiunea acestor dosare. 

Conform unor declarații publice făcute de persoane care au reclamat abuzuri în actul de justiție făcut de acesta, Budă este un fost colaborator/ informator al securității comuniste, fiind racolat încă din anii 80, apoi detașat ca jurist în cadrul vechii întreprinderi craiovene Oltcit, la acea vreme o societate mixta româno-franceză.  Unele surse credibile susțin că Budă a fost activ în cadrul securității / SRI până la sfârșitul anilor 90, când magistraților li s-a interzis să mai fie membri ai serviciilor secrete.

marian buda 02

Între judecătorul Marian Budă și Mihai Rotaru, acționarul clubului de fotbal U Craiova 1948 Club Sportiv SA, există o relație de prietenie certă, dovadă fiind și tranzacțiile existente între Rotaru și fiii lui Marian Budă, tranzacții cu terenuri pe raza comunei Leu dar și alte combinații efectuate de cei doi și care fac obiectul unor cercetări la Parchet.  

Există indicii și argumente serioase că Marian Budă, prin influența pe care o deține datorită poziției la ICCJ, să fi orchestrat toate procesele  importante în care a fost implicat brandul Universitatea Craiova.  Există în cel puțin două dosare penale argumente serioase pentru astfel de fapte.

În lumea justiției din Craiova,  Marian Budă  este cunoscut ca un judecător  necinstit și sunt multe persoane din Craiova care susțin că este un judecător care a vândut sentințe în multe dintre dosarele pe care le-a administrat. Un om căruia îi plac banii și averea și care a făcut din actul de justiție un business.

Pe lângă faptul ca în cadrul secției pe care o conduce s-au tranșat și se tranșează litigii cu valori uriașe și judecătorii din subordinea lui, în mare parte, pot fi influențați, creându-i astfel o influență foarte mare în rândul magistraților.

Mai mult, datorită stilului său alunecos, dar și datorită poziției pe care o emană funcția pe care o deține, a făcut și face parte din foarte multe comisii și comitete care funcționează pe lângă ICCJ și care au scop, de exemplu, aprobarea promovării  unor  magistrați la ICCJ.  Fără o astfel de aprobare, CSM nu poate pune în discuție transferarea unui judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ori, în acești ani, Marian Buda și-a făcut o îndeletnicire din influențarea promovărilor în această branșă, în sensul că foarte mulți judecători de pe raza  Curții de Apel Craiova și nu numai au beneficiat de "asistența" lui Budă pentru a ajunge la Înalta Curte de Casație și Justiție. În acești ani, acești judecători ajunși acolo nu puteau să rămână nepăsători la doleanțele ulterioare ale lui Budă, astfel el și-a creat o armată de supuși în cadrul ICCJ.

Și pentru a fi mai concreți, dăm un singur exemplu, judecătoarea Carmen Teau, fostă la Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova, o apropiată mai de suflet a lui Marian Budă, a fost promovată la ICCJ pe acest criteriu.

Vom reveni într-un material viitor cu detalii legate de relația Marian Buda – Carmen Teau.

Însă deținem informații despre zeci de cazuri de judecători  transferați  la ICCJ prin grija judecătorului Marian Budă în general la instanțe superioare, promovări care în multe cazuri reprezentau de fapt premii pentru serviciile oferite, oameni care acum au devenit, dacă se poate spune, armata lui Budă și despre care vom vorbi pe larg în materialele următoare, unde vom  prezenta nume și ce a stat în spatele acestor  mutări și ce servicii au oferit aceștia la schimb.

Scopul acestei anchete jurnalistice este de a scoate la lumină activitatea frauduloasă desfășurată de un judecător asupra căruia planează fapte grele de corupție și abuz.

Vom reveni cu cazuri detaliate.