DOLJ: Restricții pe drumurile naționale din județ din cauza caniculei

Astăzi,în intervalul orar 10:00 – 20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național din județul Dolj, având în vedere Codul Portocaliu de caniculă. 

240619 canicula

Potrivit IPJ Dolj, în conformitate cu prevederile legale există și anumite excepții:
• transporturilor de persoane;
• transporturilor de animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală;
• vehicule care participă la intervenții în caz de forță majoră;
• transporturi funerare;
• transporturi poștale;
• transporturi de echipamente de prim ajutor;
• transporturi pentru distribuire de carburanți;
• transporturi de mărfuri sub temperatură controlată;
• transporturi pentru tractări vehicule avariate;
• transporturi pentru distribuirea de apă și hrană în zonele calamitate;
• transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcție salubrizării;
• transporturi apă îmbuteliată;
• transporturi produse provenite din exploatări agricole;
• transporturi militare implicate în exerciții multinaționale.

„Vom reveni cu noi precizări în funcție de avertizările meteorologice emise de A.N.M”, spun reprezentanții IPJ Dolj.