S-a semnat ultimul contract pentru Firul II Isvarna - Craiova. Lucrări pentru județul Gorj

Ultimul contract de execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020” a fost semnat marți. 

isavrana 6

Este vorba despre „DJ-CL-18 Extindere conductă aducțiune Isvarna - Craiova fir II Tronson II”, ultimul din cele șase contracte în care a fost împărțită această investiție.

Lucrările prevăzute în contractul DJ-CL-18 se vor desfășura în localitățile Câlnic, Telești, Rovinari și Bâlteni, din județul Gorj.

Contractul de finanțare europeană este cel mai mare ca valoare, din ultimii 50 ani, din Oltenia și cea mai mare investiție din Uniunea Europeană în acest sector al aducțiunilor de apă. Sperăm ca, la finalul anului viitor, toată Craiova să fie canalizată, iar peste încă un an tot orașul să fie alimentat cu apă de izvor”, a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova, prezentă la semnarea contractului.

„DJ-CL-18 Extindere conductă aducțiune Isvarna - Craiova fir II Tronson II” a fost adjudecat de Asocierea S.C. EUSKADI SRL –S.C. ANTREPRIZA MONTAJ INSTALATII S.A. – HYDROSTROY A.D., la o valoare de 112.483.027,00 lei, fără TVA și prevede execuția unei rețele noi pe o lungime de 28,5 km.

Contractul prevede lucrări de construcție; furnizare şi montaj utilaje şi echipamente tehnologice; testare şi punere în funcțiune a acestora și remedierea eventualelor defecțiuni apărute în perioada de garanție.

Durata de execuție a lucrărilor și punere în funcțiune a instalațiilor este de 36 de luni, iar perioada de garanție este de 36 de luni.

Firul II de aducțiune Isvarna – Craiova, cu o valoare totală de peste 117 milioane de euro, o investiție strategică nu numai pentru Craiova, ci pentru întreg județul Dolj, dar și pentru Gorj, este varianta prin care, la finalul lucrărilor, vom asigura apă potabilă de munte, de cea mai bună calitate în toată Craiova, în alte 6 localități din Dolj, precum și în localitățile Rovinari, Brănești, Câlnic, Godinești, Plopșoru, Telești, Tismana și Țânțăreni din județul Gorj.

Investiția presupune reabilitarea a 27,4 kilometri de conductă și construirea altor 96,4 de kilometri și pentru un bun control, a fost împărțită în 6 contracte de lucrări.

“Coridorul” pe unde va trece Firul II de aducțiune Isvarna – Craiova înseamnă o suprafață totală de peste 215 hectare, suprafață care a fost trecută în proprietatea publică a Județului Dolj.