Prăpăd în cartierele din Craiova. Tineri amendați și puși să măture cojile de semințe

Mai mulți tineri din Craiova au fost amendați și puși să dea cu mătura, după ce polițiștii locali i-au prins că mâncau semințe și aruncau cojile pe jos, în foișoarele și parcurile din cartiere.

locala seminte

Potrivit Poliției Locale Craiova, astfel de acțiuni de control au loc în fiecare noapte, scopul fiind acela de a-i depista pe cei care  deranjează liniștea publică, murdăresc domeniul public prin aruncarea cojilor de semințe, cutii, peturi sau consumă alcool.

„Serile trecute, au fost depistate mai multe grupuri de tineri care se manifestau zgomotos, prin țipete și urlete, ce consumau alcool, semințe ale căror coji erau aruncate pe jos, toate acestea în aproprierea sau scările blocurilor de locuințe, deranjând liniștea și ordinea publică. Polițiștii locali le-au aplicat amenzi contravenționale, iar ca măsuri complementare, persoanele respective au fost puse sa facă curățenie”, anunță Poliția Locală Craiova.

Astfel de acțiuni se vor desfășura în fiecare noapte, după ora 22.30, în toate cartiere din municipiu.

 

Ultimele știri