Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 46 de ani, cercetată pentru trafic de droguri de mare risc și complicitate la introducerea în țară de droguri de mare risc, fără drept.
Persoana în cauză a fost prinsă în flagrant delict în timp ce ar fi ridicat un pachet, ce ar fi fost introdus în țară din Spania, prin intermediul unei firme de coletărie, în care se aflau ascunse, printre diverse bunuri, aproximativ 20 de grame de cocaină.
În urma percheziției efectuate, ieri, la domiciliul acesteia, au fost descoperite și ridicate un cântar electronic de precizie, precum și alte mijloace de probă.
Astăzi, procurorii D.I.I.C.OT. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore, urmând să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj, cu propunere de arestare preventivă a acesteia, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.
Distribuie articolul:
V-au luat banii
26 Septembrie 2024Alte articole
Dr. Stoica Lucian suferă de o boală rară.
- de Costinel Crețu
- 23 Septembrie 2024
VÂLCEA: Șofer la spital, în urma unui accident rutier petrecut la Galicea
- de Octavia Hantea
- 24 Septembrie 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
România primește cele mai multe fonduri europene din regiune prin fondul pentru modernizare
- de Florin Bâcu
- 27 Iunie 2024
Dolj și Mehedinți, sub Cod Portocaliu de caniculă
- de Octavia Hantea
- 3 Septembrie 2024
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024