Sponsor oficial al
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Goicea, bănuit de comiterea infracţiunilor de violenţă în familie, ameninţare şi încălcarea ordinului de protecţie, a fost reținut, duminică, de polițiști.
Ieri, poliţiştii au fost sesizați de un minor de 10 ani, din comuna Goicea, cu privire la faptul că, tatăl său ar fi agresat-o fizic pe sora sa, în vârstă de 13 ani.
La faţa locului s-au deplasat imediat poliţiştii, unde a fost identificat bărbatul în cauză, stabilindu-se că, în urma unei discuţii în contradictoriu cu fiica sa, acesta ar fi lovit-o cu palma în zona capului.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie, fără a fi însă emis ordin de protecţie provizoriu, întrucât soţia celui în cauză s-a opus.
În seara zilei de ieri, bărbatul a sesizat că soţia sa ar fi părăsit domiciliul împreună cu minorul de 10 ani. În urma verificărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că soţia acestuia se afla împreună cu copilul în podul locuinţei, declarând că bărbatul ar fi ameninţat-o, provocandu-i o stare de temere.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare şi totodată au emis un ordin de protecţie provizoriu faţă de bărbat.
În cursul nopţii, deşi avea obligația de a nu se apropia la o distanță mai mică de 50 m față de locuința în care se aflau soţia şi copiii acestuia, bărbatul s-a deplasat în faţa curţii locuinţei, manifestandu-şi intenţia de a intra, unde a fost găsit de poliţişti şi condus la sediul poliţiei pentru audieri.
„În baza probatoriului administrat de poliţişti, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. Astăzi, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea, cu propunere de luare a unei măsuri preventive”, arată reprezentanții IPJ Dolj.
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Tendințe de modă ce au în spate rasismul neintenționat
- de Ionescu Roxana
- 13 Octombrie 2020
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022