Sponsor oficial al
Un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Negoi, a ajuns la spital în stare de inconștiență, în urma unui accident rutier petrecut pe DN 55A din județul Dolj.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu, la fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești care au constatat faptul că un tânăr, de 30 de ani, din comuna Poiana Mare, în timp ce conducea un autoturism pe DN 55A, în afara localităţii Negoi, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor ar fi acroșat un bărbat în vârstă de 56 de ani, din comuna Negoi, în calitate de biciclist.
„În urma evenimentului, biciclistul a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la spital în stare de inconștiență. Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Grigorescu.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri legale.
Distribuie articolul:
Sebi 400
16 Ianuarie 2025Alte articole
Călătorește în SUA fără viză: ce este Programul Visa Waiver și autorizația ESTA
- de Florin Bâcu
- 11 Ianuarie 2025
Concurs de drifturi pe Drumul Expres 12. Zeci de mașini au fost găsite la fața locului de polițiști
- de editie.ro
- 29 Decembrie 2024
Meijer, eroul Științei de ziua națională a României. Concordia-FCU, scor 0-2
- de Dan Bratu
- 1 Decembrie 2024
Vâlcea: Reținut pentru trafic de droguri
- de Octavia Hantea
- 16 Ianuarie 2025
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
„Trimis la Craiova”, rețeta finală a spitalelor mici din Dolj. De ce?
- de Octavia Hantea
- 9 Ianuarie 2025
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020