Sponsor oficial al
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu, la fața locului s-au deplasat de urgență polițiștii, care din primele verificari au stabilit că, în jurul orelor 13.20, un bărbat de 34 de ani, din comuna Plenița, ar fi pătruns în locuința apelantei, unde ar fi lovit cu un obiect tăietor-înţepător atât pe aceasta cât și alți doi bărbați de 32 și 75 de ani, din județul Mehedinți.

„Din nefericire, bărbatul de 32 de ani, a decedat. De asemenea, bărbatul de 75 de ani și femeia de 52 de ani au de fost transportați la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. De îndată, s-a constituit un colectiv de lucru, fiind mobilizate efective de poliție și desfășurate activități pentru depistarea bărbatului bănuit de comiterea faptei. Bărbatul de 34 de ani se află în prezent în custodia poliției. La fața locului s-a deplasat o echipă complexă formată din polițiști ai Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj și Serviciului Criminalistic Dolj, condusă de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, care efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situaţiei de fapt și luării măsurilor care se impun”, a declarat Sadoveanu.
Distribuie articolul:
Alte articole
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022

