Sponsor oficial al
Un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Craiova, cercetat pentru săvârșirea a patru infracțiuni de furt calificat și a unei infracțiuni de furt, a fost reținut, ieri.
Din cercetările efectuate, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu, s-a stabilit că în perioada 1-11 ianuarie, o persoană necunoscută ar fi pătruns în incintele a patru societăți comerciale, din Craiova, de unde ar fi sustras produse cosmetice, alimente și băuturi, în valoare de aproximativ 2.000 de lei.
În urma activităților desfășurate de către polițiști, ieri, a fost identificat și prins un tânăr, de 24 de ani, din localitate, bănuit de comiterea furturilor.
„Acesta a fost condus la audieri, iar, în baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, polițiștii l-au reținut, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj”, a declarat Grigorescu.
De asemenea, judecătorul de drepturi și libertăți și-a însușit popunerea procurorului de caz și a dispus arestarea preventivă a tânărului pentru 30 de zile.
Distribuie articolul:
Alte articole
Meijer, eroul Științei de ziua națională a României. Concordia-FCU, scor 0-2
- de Dan Bratu
- 1 Decembrie 2024
Călătorește în SUA fără viză: ce este Programul Visa Waiver și autorizația ESTA
- de Florin Bâcu
- 11 Ianuarie 2025
Concurs de drifturi pe Drumul Expres 12. Zeci de mașini au fost găsite la fața locului de polițiști
- de editie.ro
- 29 Decembrie 2024
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024
Efectele încălzirii globale: Jocurile Olimpice nu vor mai putea fi organizate vara
- de Florin Bâcu
- 15 Iunie 2024
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021