Sponsor oficial al
Ieri, polițiștii Secției nr.6 Poliție Rurală Giubega au efectuat trei percheziții domiciliare în comuna Sărulești, județul Călărași.
Potrivit IPJ Dolj, activitățile au fost desfășurate în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
În fapt, în luna octombrie 2024, un bărbat din comuna Galiciuica a sesizat faptul că, în perioada septembrie-octombrie 2024, a fost contactat de persoane necunoscute, aparent reprezentanți ai unui fond de investiții, care i-ar fi propus să investească mai multe sume de bani, respectiv 28.000 de euro și 20.032 de lei.
După transferul sumelor de bani, bărbatul și-a dat seama că a fost înșelat, solicitând sprijinul polițiștilor.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe mijloace de probă, trei persoane cu vârste cuprinse între 24 și 32 de ani, din comuna Sărulești, fiind conduse la audieri. În urma cercetărilor efectuate și a probatoriului administrat, cei trei au restituit persoanei vătămate suma de 5.600 de euro.
De asemenea, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Băilești a dispus față de aceștia luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile.
La activități au participat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.
Distribuie articolul:
Alte articole
Meijer, eroul Științei de ziua națională a României. Concordia-FCU, scor 0-2
- de Dan Bratu
- 1 Decembrie 2024
Călătorește în SUA fără viză: ce este Programul Visa Waiver și autorizația ESTA
- de Florin Bâcu
- 11 Ianuarie 2025
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024