Alimentare… voluntară cu oxigen

Înainte de orice filosofii tehnico-tactice, trebuie subliniat esențialul. Anume victoria, punctele (sunt de-acum 24), saltul cert de câteva locuri în clasament, depinde cum va curge restul etapei. Trebuie văzut și șiragul succeselor, la Voluntari a fost al treilea la rând, învinsele fiind din toate categoriile sociale ale fotbalului nostru. Mai întâi, aristocrația FCSB-ului (cu aproape toți boierii în teren pe final de meci), apoi nevoiașul Botoșani, iar acum o echipă, să-i zicem, de mijloc, dar una care nu pierduse de aproape două luni, iar etapa trecută învinsese în Giulești.

Ora de fotbal bun

Dacă citim doar tabela, 1-0 în general înseamnă o victorie mică, trudnică, transpirată, smulsă cu icnete. N-a prea fost așa, pentru că vreme de o oră oltenii au fost net superiori, au avut mingea (altfel de posesie în raport cu cea sterilă din recentul meci cu U Cluj), au pasat, au driblat, au alergat mult, iar când au pierdut posesia, au recuperat rapid și ”sus” exact cum scrie în manualele de fotbal modern. N-au avut foarte multe ocazii în afara golului marcat (poate doar situația lui Chițu, blocat de portar), dar au lăsat senzația că sunt echipa net superioară, care știe mult mai mult fotbal decât adversara sa.

În defensivă, dar fără mari pericole

Nu e de mirare schimbarea peisajului cam după minutul 60. S-a întâmplat firesc, așa cum ai merge cu mașina de la munte la șes sau invers și dintr-o data, când te uiți pe geam, vezi altceva decât în urmă cu câteva minute. Pe teren a apărut și Voluntariul, că doar nu erau oltenii să joace de unii singuri. Dar ocazii ilfovene n-au prea fost, poate doar voleul lui Armaș din al treilea minut de prelungire.

Școala italiană?

Alb-albaștrii (îmbrăcați acum în gri) au știut să absoarbă o presiune care a fost doar teritorială, fără împunsături, fără pericole. Și iată cum s-a ajuns la al treilea meci consecutiv fără gol primit, ceea ce e o veritabilă performanță pentru o echipă care până nu demult genera situații de gol pentru adversari chiar și când ataca, sau mai ales atunci. Înseamnă că în sfârșit defensiva s-a pus la punct, s-a găsit formula din centru, cu Compagnucci și Lacroix, s-a nimerit și formula din fața fundașilor, cu Achim mijlocaș defensiv clar și cu Van Durmen un fel de om de legătură spre cei din față. O pecete italiană, pentru că n-ai cum să nu înveți să te aperi atunci când omul de pe bancă a studiat această temă la Coverciano.

Blănuță crește

E greu de spus dacă ștampila autorităților române pe pașaportul său a dus la creșterea clară a lui Vladislav Blănuță din ultima vreme. Nu e vorba doar de o situație juridică, ci și de faptul că de când a devenit roman fără ghilimele el e mai mult timp pe teren prin prisma regulii U21 și are prilejul fie să marcheze, fie să dea pase de gol, fie să facă și una, și alta. Chiar dacă mișcarea cu Blănuță a însemnat reconfigurarea poziției în teren a lui Chițu, ea pare de bun augur pentru echipă și poate duce la șlefuirea unui atacant de aproape doi metri care deocamdată arată doar frumoase calități, dar poate însemna în curând un număr 9 chiar pentru România la Euro 2024!