Mergem la Iaşi să scoatem cât mai mult. Suntem în stare să învingem, noi sperăm să câştigăm acest meci - susţineau jucătorii Universităţii la revenirea din stagiul de pregătire şi chiar în ultimele zile premergătoare disputei din Moldova.
Nu uitau însă cele întâmplate în ultimii trei ani, când agoniseala este de doar un punct, în primul an după revenirea din Divizia B. Mai mult, promiteau că vor încerca să rescrie istoria ultimilor 24 de ani de când Ştiinţa nu mai învinsese în Copou. Şi, după cum începuse partida, părea că vorbele vor fi transformate în fapte. Nu a vrut însă fundaşul australian al oltenilor, Josh Mitchell. Ca mai mereu irascibil şi nervos, Mitchell a încasat repede un galben în minutul opt după un fault la centrul terenului. A fost o intrare mai degrabă de fotbal australian. Chiar şi aşa, calmat oarecum de Stoica, fundaşul de picior stâng preferat de Napoli părea să se liniştească. Jocul craiovenilor prindea consistenţă şi, în două rânduri, Costea ar fi putut reuşi deschiderea scorului. Prima dată în minutul 20, după o minge deviată, decarul Universităţii a trimis periculos mingea cu capul, pentru ca un minut mai târziu acelaşi jucător să lobeze din careu la rădăcina barei, de unde Brăneţ a reţinut.
De aici până la dezastru nu a mai fost decât un pas. Pentru că, în faza următoare, Mitchell s-a mai crezut încă o dată la el acasă în Australia şi, ca la sportul lor naţional, a placat un adversar cu mâna.
S-a ales cu al doilea galben şi automat eliminarea. Trecuseră decât 22 de minute. Orice a încercat Napoli să facă sau jucătorii trimişi pe teren a fost greu, dar totuşi s-a intrat cu capul sus la cabine. Însă în partea a doua a căzut destul de nesperat golul gazdelor. Buta a centrat în careu, iar noul intrat la pauză Cristi Bratu a marcat pentru 1-0. Era minutul 55. Napoli a schimbat iarăşi. A făcut modificări peste modificări şi finalul jocului i-a găsit pe craioveni peste adversar. Au mai punctat o dată la capitolul bare. Dorel Stoica a reluat cu capul în minutul 77 o centrare a lui Gângioveanu, iar Vali Găman, după alte două minute, l-a ţintit pe Brăneţ din situaţia de singur cu portarul din şapte metri. În plus, în minutele de prelungiri Stoica a reluat trimis cu capul puţin pe lângă poartă o lovitură liberă executată de Dilevski. Postaţi în jumătatea de teren adversară, degeaba s-au zbătut cei aflaţi în teren pentru Universitatea. Că dorinţa lor şi a miilor de suporteri ai Ştiinţei nu a fost îndeplinită. Iar eroul negativ a fost fără doar şi poate Mitchell. Pentru a treia oară consecutiv, după ce la acel 1-1 de acum două sezoane a făcut penalti fără rost în ultimul minut, iar campionatul trecut, la 2-1 pentru Iaşi, a fost jaloane pentru viteza lui Bâlbă. Dar asta este când se insistă pe un fotbalist care de patru ani este gafeurul principal al Universităţii. Şi chiar dacă alt fundaş central de picior stânga nu este, trebuie inventat. Nu din alte motive, decât dacă se doreşte să se realizeze obiectivul stabilit. Sigur, nu s-a pierdut bătălia, ci doar o luptă, dar una era să acumulezi măcar un punct decât nimic. Iar această înfrângere, greu de digerat, îi trebuie imputată lui Mitchell, chiar dacă fotbalul este un joc de echipă.
Poli Iaşi - Universitatea Craiova 1-0
A marcat: Cr. Bratu ’55
Stadion «Emil Alexandrescu», spectatori 5.000
Poli Iaşi: Brăneţ – Buta (’67 Milea), Ad. Ilie, Munteanu, Pecnik – Viveiros, Bersnjak, Gavatorta, M. Oprea (’56 Jovanovic) – A. Cristea (’46 C. Bratu), Bâlbă. Antrenor: Cristiano Bergodi.
Universitatea: Bornescu – Dănănae, D. Stoica, MItchell, Rose (’57 Tănasă) – Prepeliţă, Dilevski, Şoavă, Gângioveanu – Wobay (’65 V. Găman), Fl. Costea. Antrenor: Nicolo Napoli.
Arbitri: Sorin Corpodean (Alba Iulia) - Miklos Nagy (Cluj), Iulian Szekely (Cluj). Rezervă: Gabriel Moceanu (Cluj).
Observatori: Alexandru Popescu, Gheorghe Moise (ambii Bucureşti).
Cartonaşe galbene: Bresnjak ’8, A. Cristea ’25 - Mitchell ’6, ’22, Dilevski ’34
Cartonaş roşu: Mitchell ’22