Ce-o fi urmând după două decenii în care n-am fost în stare să facem un drum ca lumea, o centrală atomo-electrică pe un alt principiu de funcţionare, n-am construit nici un vapor! Am tocat toate utopiile şi verbozităţile posibile, am ridicat scandalul la rangul de teatru naţional cotidian. Vine Radu Berceanu şi zice despre liberali că au fost ca nişte lăcuste. Auzi, dom’le, cine vorbeşte! Omul care n-a avut măsură şi care se pregăteşte şi el de comercializat asfalt. Lăcusta Berceanu, mai mult sau mai puţin lăcustă decât lăcustele liberale şi PSD-iste, se pregăteşte să meargă în Austria, să negocieze cu Strabaag. Ce? Ce să negocieze o lăcustă? Asfalt! Ce a negociat Orban? Centuri, modernizări, bucăţi de drumuri! Şi studii de fezabilitate! Ce negociază Geoană? Întrebaţi-l ce lucrează firma de construcţii a lui Tilică Ferarri, ajuns şi el ministrul Sănătăţii! Întrebaţi-l pe incultul Vanghelie ce înclinaţie are Eugen Pleşca spre cultură. În afară de cea a omului beat rezemat de pom!
Biata Românie n-a avut guvernanţi mai lăcuste decât aceştia! Schimbă legile după cum le trebuie lor să se ghiftuiască! Schimbă oamenii după cum au nevoie de cei care să le ţină de pază la jecmănirea trezoreriei. Schimbă vorba pentru a nu putea discuta despre marea dramă a României. Ţara se duce de râpă şi lăcustele se scarpină, cârâie şi acuză! Biata Nuţi iese şi ea cu microfonul, ca mahalagioaica în faţa porţii cu făcăleţul lustruit ridicat deasupra capului. Nu ştie ce să mai facă! Să-l pocnească pe duşman sau să-l încalece?
Ne ducem de râpă cu fiecare zi! Fiecare pentru sine cu o foame de lup nebun, ignorând faptul că haita nu este egală cu naţia şi nici adunătura cu poporul! Nu punem nicio piatră pe care să putem construi ceva în viitor. Vorbim ca apucaţii, ne minţim ca la concursuri mondiale de bătut câmpii şi ne furăm singuri căciula.
Ori se rupe undeva, ori ţara asta trage chinuit spre un amurg istoric!