Instalaţi Flash player pentru a vizualiza această parte a paginii!
adrianmititelu.ro
editie.ro | Prima pagină Cultură Sâmbătă, 31 iulie 2010
PE BARICADE | Jurnalistul şi scriitorul Mihai Firică a făcut apel la luat atitudine, în cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus“
S-a lansat „Dinastia Ticăloşilor“, o carte „scandalos de sinceră“
Prin cel de-al patrulea volum din cariera sa, scriitorul craiovean oferă o colecţie de editoriale şi analize politice
1184 vizualizări
Comin HORJAN, 26 februarie 2010, 23:02

„Pentru cei care sunt orbiţi de putere şi îşi imaginează că-l pot folosi drept agent electoral pe Dumnezeu, mă rog să le dea mai multă inimă şi mai multă minte. Şi să-i ierte. Iar dumneavoastră, celor mulţi, mă rog să vă deschidă ochii, pentru ca nu cumva să-i mai votaţi pe cei fără de Dumnezeu.”

 

Prin aceste cuvinte, Mihai Firică îşi alege să patalameze clasa politică din România, cartea sa intitulată crud „Dinastia ticăloşilor“ fiind, de fapt, o invitaţie la o radiografie a politicienilor din zilele noastre.
Colecţia de editoriale publicate de-a lungul timpului în cotidiene locale sau centrale este adunată din 2008 şi 2009 şi reunită sub un titlu considerat de mulţi critici drept unul dur, dar perfect realist.

„Am vrut să construiesc o carte, spun eu, scandalos de sinceră, pentru că textele sunt sincere. Se ascund în spatele acestor comentarii, luări de poziţie, multe lucruri pe care nu le-am putut exprima într-un limbaj mult mai dur şi nu mă gândesc doar la viaţa politică şi la personajele de la noi care o compun. În cartea aceasta vorbesc despre mass-media, despre economie, despre guvernare. Toate acele personaje pe care le veţi redescoperi din realitate, transpuse în «Dinastia Ticăloşilor», compun viaţa noastră. De aceea cred că este extrem de important pentru un jurnalist să expună temele sale în discuţie. De ce dinastie? Dacă vă uitaţi cu sinceritate în jur, veţi observa că se formează dinastii, iar speranţa noastră de viaţă mai bună este iluzorie, din cauza acestor dinastii ale necopţilor. Poate ar fi trebuit să exprim mult mai dur în această carte dezamăgirea, dezgustul, deziluziile. Toate, repet, sunt sincere. Dezgustul meu faţă de ceea ce se întâmplă în viaţa publică este unul întemeiat pe observaţia cotidiană. Acest oraş este plin de ologi, de ciungi, de oameni mutilaţi. Să vă uitaţi la feţe craiovenilor, ale celor care ne înconjoară, şi să încercaţi să pătrundeţi dincolo de ele, să încercaţi să aflaţi ce se află în sufletele oamenilor. Eu încerc să îi înţeleg pe oameni şi detectez cu suferinţă un gol imens acolo unde ar trebui să găsesc mai multă înţelegere, mai multă iubire, mai multă cumpătare”,

a declarat Mihai Firică la prezentarea cărţii sale.

 

Jurnalism de front

Prezenţi ieri la lansarea volumului „Dinastia ticăloşilor“, doi dintre oamenii de litere importanţi din Craiova - Nicolae Marinescu, directorul Grupului Editorial Aius, care a oblăduit opera lui Mihai Firică în condiţii grafice impresionante, şi scriitorul George Marinescu - şi-au exprimat interesul faţă de scriiturile autorului.

„Mihai Firică are un limbaj extrem de îngrijit, de o mare acuitate expresivă, chiar dacă într-o stilistică foarte simplă. În Mihai Firică îl regăsesc pe celebrul scriitor şi gazetar local Felix Aderca. Autorul spune că această carte este scandalos de sinceră, eu spun că această carte este o carte de o scriitură crudă la adresa personajelor care se găsesc în acest volum”,

a declarat scriitorul George Popescu.

 

Directorul de la Aius, Nicolae Marinescu, a făcut chiar o paralelă între condiţia scriitorului Mihai Firică şi cea a marelui actor Ion Caramitru, vizavi de scena politică din România.

„Mihai Firică este unul dintre jurnaliştii, puţini la număr, cu talent literar, care ştiu să scrie astfel încât toate gândurile şi sentimentele sale să ajungă aşa cum trebuie la cititorii săi. Ion Caramitru, prezent la Craiova, într-o zi, întrebat fiind de ce nu mai apare în viaţa publică, spunea: «Mi-e ruşine!» Mărturisesc, am fost decepţionat de această poziţie a unui actor de mare importanţă pentru ţara noastră. În schimb, Mihai Firică este încă pe baricade, iar cartea lui este una foarte importantă”,

a declarat Marinescu.

 

Maratonul se încheie sâmbătă

Vineri au mai fost lansate volumele „Îngere, vii?“, semnat de Gheorghe Truţă. Tot vineri, a avut loc faza zonală a Concursului naţional de lectură „Mircea Nedelciu“. A fost organizat un spectacol de muzică şi dans, precum şi dezbaterea „Întâlnirile mozaicului“. A mai fost lansată cartea lui Marin Sorescu, „La lilieci“, şi a fost prezentată o colecţie de atlase şcolare. Sâmbătă, începând cu ora 12, are loc decernarea premiilor Târgului „Gaudeamus“.

„Agresivi, mediocri şi flecari, cei mai mulţi dintre politicienii de acum folosesc aproape toate procedeele odioase de a se servi de sistem, transformând manipularea, teroarea colectivă şi minciuna în instrumente uzate de folosirea în exces”,

a declarat Mihai Firică.

 
Părerea ta:
 
* Adaugă mesajul aici:
Reguli de utilizare:
Acestea sunt opiniile cititorilor, nu ale editie.ro

Ne rezervăm dreptul de a nu publica niciun comentariu care conţine un limbaj ireverenţios sau aduce jigniri demnităţii personale, familiei sau care conţine epitete cu tentă jignitoare la adresa unor persoane!

0 comentarii
 
Breaking news | Mititelu: «A fost viciere clară de rezultat»
Finanţatorul Ştiinţei, Adrian Mititelu a acuzat în termeni duri furtul la care a fost supusă Universitatea Craiova, susţinând că nu ştie ce va face, gândindu-se chiar la retragerea echipei din campionat.
 
Liga I Video Meciurile Ştiinţei Video-nostalgia
Începând de miercuri, 21 iulie, orele 09.00, s-au pus în vânzare abonamente de intrare la meciurile susţinute de Universitatea Craiova pe stadionul „Municipal“ din Drobeta Turnu Severin.
 
Universitatea Craiova / Etapa curentă:
Steaua
Logo Steaua
2-1
Min. 67: Stancu, min. 78: Surdu / Min. 51: Iliev
„U“ Craiova
Logo „U“ Craiova
ULTIMELE TITLURI ADĂUGATE:
22:49
Mititelu: «A fost viciere clară de rezultat»
22:44
Golul Universităţii anulat pe motiv de fault la portar!!!!
22:08
Brigada de jafuri
18:36
Guvernul a amânat până la 1 octombrie introducerea rovinietei electronice
17:56
Steaua Bucureşti - Universitatea Craiova 2-1
17:43
Primăvara – Prometeu Craiova 2-1
15:53
Atenţie la ultraviolete!
13:44
Vâlcencele au terminat cantonamentul
12:59
Un sfert din joburi, la firme de pază
11:22
„Va fi foarte greu pentru adversarii noştrii”
11:19
«Tarzan» a sărit din bară în bară
11:16
Întăriţi pentru faza a treia
22:57
AZI DA?
22:56
Ştie ţăranul ce-i şofranul
22:56
Frunza Elenei
22:55
Electro-Mall… brandul neputinţei
22:53
Comisia de cultură, atac la Etegan
22:53
RAT trece la vândut angro bilete
22:51
Europroiectele Primăriei, doldora de TVA
22:50
Mallul din hale înghite 190 de milioane
22:49
Ultimul salut pentru căpitan
22:48
Jandarmii doljeni, avansaţi în grad
22:48
Ţepe cu firma pe numele unui muribund
22:47
Izvor sub trotuar, în cartierul craiovean Valea Roşie
22:45
Prefectul Mîţu face lobby pentru salvarea fabricii de lapte
22:44
Borsetă cu bani, pierdută, restituită de un jandarm
22:43
Parcul Naţional Cozia, amenajat cu voluntari europeni
22:43
Lazăr şi Sandu, secretari executivi în BPM al PNL
22:41
Electrician electrocutat la 6 kv
22:36
Gorjeancă dată dispărută, găsită la iubitul agăţat pe net
21:52
«Ar fi bun şi un egal, dar sper să câştigăm»
20:59
Parcare doar cu plată în Slatina
20:13
«Este incredibil cum se comentează greşelile de arbitraj»
19:17
Încărcător universal pentru mobile
18:59
Ţicleanu: «Avem un plus de valoare faţă de Steaua»
17:32
Vlad Roşca la «Fanatik Show»
16:24
4.000 de locuri şi posturi la rezidenţiat
16:21
«Este momentul să reîmprospătăm istoria»
15:04
Moartea unei paciente, plătită doar cu suspendarea
13:50
Tânără urmărită internaţional, prinsă în Craiova
ULTIMELE COMENTARII ADĂUGATE:
Articole Videoclipuri Ediţia tipărită  
Loto Curs valutar Horoscop  
VREMEA ÎN OLTENIA:
ZIUA
Şanse de precipitaţii: 0% Vânt: 18 km/h din direcţia ESE
TEMPERATURI:
Craiova: 18/31°C
Slatina: 20/31°C
Severin: 20/31°C
Târgu Jiu: 18/28°C
Rm. Vâlcea: 19/31°C
NOAPTEA
Şanse de precipitaţii: 30% Vânt: 14 km/h din direcţia NE
MÂINE: Se vor semnala averse cu descărcări electrice, iar maxima va fi de 31 de grade Celsius.
Instalaţi Flash player pentru a vizualiza reclama!
CAUTARE ÎN ARHIVĂ:
Anul: Luna:
Selectaţi anul, selectaţi luna, apoi click pe «Schimbă» pentru a afişa calendarul şi click pe ziua din care doriţi articolele!
editie.ro | hartă site
editie.ro | hartă site
Prima pagină
- coloană sport (stânga)
- cotidian online (mijloc)
- scurtături (dreapta)*
* Scurtăturile apar în fiecare secţiune a site-ului şi încropesc legături directe către clasament, etape, ştiri scurte, videoclipuri şi ultimele articole adăugate.
Secţiunea «articol»
- ştirea (text)
- ilustraţie foto (mijloc) *
- ilustraţie video (sub foto.) *
- sondaj (sub video / foto) *
- secţiune comentarii (împărţită pe pagini)

*nu le veţi găsi tot timpul în variantă completă.
Secţiunea «video»
- ultimul videoclip introdus (colţ stânga sus)
- ultimele trei videoclipuri care sunt introduse în cadrul unui articol (pe fundal portocaliu)
- listă cu videoclipuri ordonate cronologic pe pagini.
Secţiunea «tipărită»
- conţine paginile cotidianului «Ediţie Specială» introduse într-un document ce poate fi răsfoit virtual.
- pentru a schimba pagina, ţineţi apăsat click stânga şi duceţi mouse-ul în direcţia răsfoirii. Pentru a mări pagina, folosiţi dublu click!
 
 
© Ediţie Specială, Adresa: Strada Sf. Dumitru nr 1, et.1, Craiova - Tel/Fax: 0251/419.703,0251/406.410 - Email: office@editie.ro sport@editie.ro


Pagină încărcată în 3.858 seconds.