Instalaţi Flash player pentru a vizualiza această parte a paginii!
adrianmititelu.ro
editie.ro | Prima pagină Magazin Joi, 9 septembrie 2010
Dezinformare | Imaginea României în „Seattle Times“
Cum ne văd americanii: inimi scoase din cadavre şi strigoi liberi pe străzi
432 vizualizări
Oana EPUREANU, 27 mai 2009, 15:10

România a căpătat o imagine morbidă în străinătate. Un articol din „Seattle Times“ relatează că uciderea vampirilor este o tradiţie în ţara noastră, păstrată de secole întregi şi transmisă din generaţie în generaţie. Mai mult, dacă ar fi să credem ceea ce scriu jurnaliştii americani, ar însemna că trăim printre vampiri, care se găsesc peste tot: în sate, în oraşe, la mare şi la munte. 

Aceeaşi publicaţie „informează” cititorii despre metodele prin care se poate afla dacă un vârcolac se află în apropierea unei case. Dacă una dintre rudele unei persoane care a murit se îmbolnăveşte imediat după înmormântare, atunci este cât se poate de clar: decedatul s-a transformat în vampir şi le suge sângele apropiaţilor.

Bineînţeles, „Seattle Times“ a găsit şi o explicaţie la faptul că nimeni nu a confirmat existenţa vârcolacilor. Se pare că aceştia trec neobservaţi în oraşele mari, din cauza aglomeraţiei.

 
Părerea ta:
 
* Adaugă mesajul aici:
Reguli de utilizare:
Acestea sunt opiniile cititorilor, nu ale editie.ro

Ne rezervăm dreptul de a nu publica niciun comentariu care conţine un limbaj ireverenţios sau aduce jigniri demnităţii personale, familiei sau care conţine epitete cu tentă jignitoare la adresa unor persoane!

0 comentarii
 
Liga I Video Meciurile Ştiinţei Video-nostalgia
Universitatea Craiova / Etapa curentă:
„U“ Craiova
Logo „U“ Craiova
1-0
Stoianof (90)
Sportul
Logo Sportul
ULTIMELE TITLURI ADĂUGATE:
14:08
Un adolescent de 17 ani a murit înjunghiat în inimă
14:05
Agresorul adolescentului de 17 ani a fost reţinut
13:25
Sorin Ovidiu Vîntu a fost reţinut
13:17
Licenţa din septembrie de la Spiru Haret a fost suspendată
13:13
Fişele medicale pentru examenul auto se vor obţine mai greu
11:54
Preţul voucherelor “Rabla” se prăbuşeşte în lipsa cererii
11:49
Incendii mistuitoare în Hinova şi Devesel
11:43
Băsescu: Venitul minim garantat trebuie diminuat ori scos
11:29
O primărie gorjeană închisă, după ce angajaţii au demisionat
22:39
Rămâne Energia fără Căpuşan?
22:37
Cinci medalii pentru atleţii de la Pandurii, la CN de semimaraton
22:34
ALRO, set şi meci la Măciuca
22:32
Au ambiţii de podium
22:31
Severinul devine capitala judoului
22:28
Suntem nebuni...? Nu! Din când în când, ne încearca tiroida!
22:20
Udrea, Iliescu şi Văcăroiu, vecini la Polovragi
22:16
Banda politicienilor curaţi
22:16
Ioan T. Morar: un lingău la Marsilia
22:15
Proiectul Constituţiei a fost uitat pe plajă
22:12
Cîlea: «Datoriile mari atrag sistarea apei calde»
22:11
Consulul Germaniei promite ajutor judeţului Mehedinţi
22:06
Inima de mamă, oprită de durere
22:04
Megaîmprumutul de la austrieci, spart în două
21:59
Nechezol şi la Primărie, şi la Prefectură
21:23
Walter Lopez un an jucătorul Universităţii Craiova
16:25
Solomon - liber, dar nu şi primar
15:18
Reprezentantul României la FMI: Exclud orice alt acord cu Fondul
15:13
Examenul de licenţă de la Spiru Haret în aer
13:48
“Veţi fi sancţionaţi dacă lansaţi dezbateri fără girul Guvernului” Boc avertizeză noii miniştri
13:42
Biserica se opune lui Prigoană: Legalizarea prostituţiei, o formă de sclavie modernă
12:24
Funeriu: Noua lege a educaţiei va curăţa sistemul universitar
11:31
«Aliuţă nu vine, Goge nu a convins»
11:28
Guvernul renunţă la dubla taxare a autorilor
11:21
Poliţiştii, primele ţinte ale infractorilor
11:14
Pieţarii olteni protestează
22:42
Gaz Metan CFR Craiova continuă în Cupa României.
22:27
Ingrijorare la Energia Rovinari
22:24
Speranţe în Zăvoi
22:22
12 vâlcence la naţionala României
22:19
PCC aduce acuzaţii false i dezinformează
ULTIMELE COMENTARII ADĂUGATE:
Articole Videoclipuri Ediţia tipărită  
Loto Curs valutar Horoscop  
VREMEA ÎN OLTENIA:
ZIUA
Şanse de precipitaţii:10% Vânt: 11 km/h din direcţia V
TEMPERATURI:
Craiova: 13/26°C
Slatina: 13/24°C
Severin: 14/24°C
Târgu Jiu: 9/20°C
Rm. Vâlcea: 13/24°C
NOAPTEA
Şanse de precipitaţii: 0% Vânt: 11 km/h din direcţia N
MÂINE: Temperaturile vor fi moderate, cu şanse mici de precipitatii
Instalaţi Flash player pentru a vizualiza reclama!
CAUTARE ÎN ARHIVĂ:
Anul: Luna:
Selectaţi anul, selectaţi luna, apoi click pe «Schimbă» pentru a afişa calendarul şi click pe ziua din care doriţi articolele!
editie.ro | hartă site
editie.ro | hartă site
Prima pagină
- coloană sport (stânga)
- cotidian online (mijloc)
- scurtături (dreapta)*
* Scurtăturile apar în fiecare secţiune a site-ului şi încropesc legături directe către clasament, etape, ştiri scurte, videoclipuri şi ultimele articole adăugate.
Secţiunea «articol»
- ştirea (text)
- ilustraţie foto (mijloc) *
- ilustraţie video (sub foto.) *
- sondaj (sub video / foto) *
- secţiune comentarii (împărţită pe pagini)

*nu le veţi găsi tot timpul în variantă completă.
Secţiunea «video»
- ultimul videoclip introdus (colţ stânga sus)
- ultimele trei videoclipuri care sunt introduse în cadrul unui articol (pe fundal portocaliu)
- listă cu videoclipuri ordonate cronologic pe pagini.
Secţiunea «tipărită»
- conţine paginile cotidianului «Ediţie Specială» introduse într-un document ce poate fi răsfoit virtual.
- pentru a schimba pagina, ţineţi apăsat click stânga şi duceţi mouse-ul în direcţia răsfoirii. Pentru a mări pagina, folosiţi dublu click!
 
 
© Ediţie Specială, Adresa: Strada Sf. Dumitru nr 1, et.1, Craiova - Tel/Fax: 0251/419.703,0251/406.410 - Email: office@editie.ro sport@editie.ro


Pagină încărcată în 3.561 seconds.