Instalaţi Flash player pentru a vizualiza această parte a paginii!
adrianmititelu.ro
editie.ro | Prima pagină Gorj Joi, 9 septembrie 2010
Grădiniţă într-o baracă la Turburea
313 vizualizări
Costin SOARE, 15 septembrie 2009, 00:14

Aproape 20 de copii din satul gorjean Cocorova vor merge anul acesta la grădiniţă tot într-o baracă pentru sinistraţi.

 

De mai bine de trei ani, autorităţile locale doar promit un spaţiu nou, însă de fiecare dată îi uită chiar şi la începerea anului şcolar. În grădiniţa improvizată, micuţii stau lipiţi unul de altul, fiindcă încăperea nu are mai mult de şase metri lungime şi doi metri lăţime. Despre utilităţi nici nu poate fi vorba. În timp ce unii copii au mers la doamna educatoare cu crini imperiali, ieri la grădiniţa din Cocorova au venit doar cinci micuţi dintre cei aproape 20.


Părinţii sunt îngroziţi de condiţiile în care trebuie să-şi aducă zilnic fiii, dar nu au altă variantă, iar autorităţile nu întrevăd nicio şansă de remediere a situaţiei.

“Aşa mi-am adus şi fetiţa, care acum este în clasa I. Nu au nimic: nu tu apă, nu tu căldură, spaţiu de joacă. Nimic. Asta e bătaie de joc! Toţi vin în campanie şi se bat cu pumnu-n piept că fac şi dreg! Copiii ăştia rămân tot aşa, chinuiţi”,

a precizat Marian Nicoliţă, unul dintre părinţi.

 

Educatoarea a ajuns şi ea la capătul răbdării, dar nu îi poate abandona pe micuţi.

“Vă imaginaţi cât e de frig aici iarna? Sunt două calorifere pe curent, dar este înfiorător. Apă avem de la fântână, iar WC-ul este ca vai de el! Ne dorim şi noi condiţii mai bune, că, dacă e să mergem pe drumul ăsta, o să vedem că sunt cel puţin şase cârciumi. Poate investeşte cineva şi pentru copilaşii ăştia”,

a declarat Maria Dragă.

 

La inaugurarea anului şcolar nu a venit nimeni la grădiniţa din modul. Primarul, ales acum o lună, a fost prea ocupat cu deschiderea oficială la unitatea de învîţîmânt din centru. În naivitatea lui, acesta a recunoscut cu nonşalanţă că grădiniţa arată groaznic. Întrebat dacă şi-ar duce nepotul acolo, primarul democrat-liberal a spus ferm că în niciun caz nu ar face un astfel de gest.

“Arată rău, dar cred că rezolvăm problema, pentru că urmează să primim fonduri pentru această destinaţie”,

a promis Ion Bârcă.

 

Despre condiţii de igienă nici nu poate fi vorba. Preşcolarii se spală la lighean cu apă de la fântână, iar la toaletă sunt nevoiţi să meargă la şcoala din apropiere, o clădire dărăpănată. Grădiniţa din modul a dispărut doar în campania primarului Bârcă şi a predecesorilor săi.

 
Părerea ta:
 
* Adaugă mesajul aici:
Reguli de utilizare:
Acestea sunt opiniile cititorilor, nu ale editie.ro

Ne rezervăm dreptul de a nu publica niciun comentariu care conţine un limbaj ireverenţios sau aduce jigniri demnităţii personale, familiei sau care conţine epitete cu tentă jignitoare la adresa unor persoane!

1 comentarii
 
Liga I Video Meciurile Ştiinţei Video-nostalgia
Universitatea Craiova / Etapa curentă:
„U“ Craiova
Logo „U“ Craiova
1-0
Stoianof (90)
Sportul
Logo Sportul
ULTIMELE TITLURI ADĂUGATE:
13:25
Sorin Ovidiu Vîntu a fost reţinut
13:17
Licenţa din septembrie de la Spiru Haret a fost suspendată
13:13
Fişele medicale pentru examenul auto se vor obţine mai greu
11:54
Preţul voucherelor “Rabla” se prăbuşeşte în lipsa cererii
11:49
Incendii mistuitoare în Hinova şi Devesel
11:43
Băsescu: Venitul minim garantat trebuie diminuat ori scos
11:29
O primărie gorjeană închisă, după ce angajaţii au demisionat
22:39
Rămâne Energia fără Căpuşan?
22:37
Cinci medalii pentru atleţii de la Pandurii, la CN de semimaraton
22:34
ALRO, set şi meci la Măciuca
22:32
Au ambiţii de podium
22:31
Severinul devine capitala judoului
22:28
Suntem nebuni...? Nu! Din când în când, ne încearca tiroida!
22:20
Udrea, Iliescu şi Văcăroiu, vecini la Polovragi
22:16
Banda politicienilor curaţi
22:16
Ioan T. Morar: un lingău la Marsilia
22:15
Proiectul Constituţiei a fost uitat pe plajă
22:12
Cîlea: «Datoriile mari atrag sistarea apei calde»
22:11
Consulul Germaniei promite ajutor judeţului Mehedinţi
22:06
Inima de mamă, oprită de durere
22:04
Megaîmprumutul de la austrieci, spart în două
21:59
Nechezol şi la Primărie, şi la Prefectură
21:23
Walter Lopez un an jucătorul Universităţii Craiova
16:25
Solomon - liber, dar nu şi primar
15:18
Reprezentantul României la FMI: Exclud orice alt acord cu Fondul
15:13
Examenul de licenţă de la Spiru Haret în aer
13:48
“Veţi fi sancţionaţi dacă lansaţi dezbateri fără girul Guvernului” Boc avertizeză noii miniştri
13:42
Biserica se opune lui Prigoană: Legalizarea prostituţiei, o formă de sclavie modernă
12:24
Funeriu: Noua lege a educaţiei va curăţa sistemul universitar
11:31
«Aliuţă nu vine, Goge nu a convins»
11:28
Guvernul renunţă la dubla taxare a autorilor
11:21
Poliţiştii, primele ţinte ale infractorilor
11:14
Pieţarii olteni protestează
22:42
Gaz Metan CFR Craiova continuă în Cupa României.
22:27
Ingrijorare la Energia Rovinari
22:24
Speranţe în Zăvoi
22:22
12 vâlcence la naţionala României
22:19
PCC aduce acuzaţii false i dezinformează
22:15
Haine noi pentru Şcoala Nr. 21 «Gheorghe Ţiţeica» din Craiova
22:14
Păpuşi uriaşe, din paie, la bâlciul de Sfânta Maria
ULTIMELE COMENTARII ADĂUGATE:
Articole Videoclipuri Ediţia tipărită  
Loto Curs valutar Horoscop  
VREMEA ÎN OLTENIA:
ZIUA
Şanse de precipitaţii:10% Vânt: 11 km/h din direcţia V
TEMPERATURI:
Craiova: 13/26°C
Slatina: 13/24°C
Severin: 14/24°C
Târgu Jiu: 9/20°C
Rm. Vâlcea: 13/24°C
NOAPTEA
Şanse de precipitaţii: 0% Vânt: 11 km/h din direcţia N
MÂINE: Temperaturile vor fi moderate, cu şanse mici de precipitatii
Instalaţi Flash player pentru a vizualiza reclama!
CAUTARE ÎN ARHIVĂ:
Anul: Luna:
Selectaţi anul, selectaţi luna, apoi click pe «Schimbă» pentru a afişa calendarul şi click pe ziua din care doriţi articolele!
editie.ro | hartă site
editie.ro | hartă site
Prima pagină
- coloană sport (stânga)
- cotidian online (mijloc)
- scurtături (dreapta)*
* Scurtăturile apar în fiecare secţiune a site-ului şi încropesc legături directe către clasament, etape, ştiri scurte, videoclipuri şi ultimele articole adăugate.
Secţiunea «articol»
- ştirea (text)
- ilustraţie foto (mijloc) *
- ilustraţie video (sub foto.) *
- sondaj (sub video / foto) *
- secţiune comentarii (împărţită pe pagini)

*nu le veţi găsi tot timpul în variantă completă.
Secţiunea «video»
- ultimul videoclip introdus (colţ stânga sus)
- ultimele trei videoclipuri care sunt introduse în cadrul unui articol (pe fundal portocaliu)
- listă cu videoclipuri ordonate cronologic pe pagini.
Secţiunea «tipărită»
- conţine paginile cotidianului «Ediţie Specială» introduse într-un document ce poate fi răsfoit virtual.
- pentru a schimba pagina, ţineţi apăsat click stânga şi duceţi mouse-ul în direcţia răsfoirii. Pentru a mări pagina, folosiţi dublu click!
 
 
© Ediţie Specială, Adresa: Strada Sf. Dumitru nr 1, et.1, Craiova - Tel/Fax: 0251/419.703,0251/406.410 - Email: office@editie.ro sport@editie.ro


Pagină încărcată în 1.680 seconds.