Simona Halep s-a calificat în optimile de finală la Rogers Cup

Simona Halep (4 WTA) s-a calificat în optimile de finală la Rogers Cup (Toronto, Canada), miercuri seară, după ce a trecut de Jennifer Brady (76 WTA), scor 4-6, 7-5, 7-6 (5)

halep s

După o pauză mai mare de trei săptămâni, în care nu a mai jucat niciun meci de simplu în urma triumfului de la Wimbledon, Simona Halep a început destul de ezitant jocul cu Jennifer Brady.

Americanca și-a adjudecat primul set în aproximativ 40 de minute, după ce a luat un avantaj important în debutul actului, când a condus cu 3-0. Halep a reușit un break, egalând scorul la 3, însă Brady a triumfat din nou pe serviciul româncei și a câștigat cu 6-4.

Simona Halep a început mult mai bine setul secund, cu un game câștigat pe serviciul adversarei. Românca a reușit să mențină un avantaj constant în fața lui Brady și a câștigat actul al doilea, cu scorul de 7-5, trimițând partida în decisiv.

În ultimul act, Simona Halep a început excelent, conducând cu 4-0. Ulterior, românca a avut parte de o cădere inexplicabilă, iar Brady a revenit și a condus cu 5-4, fiind chiar la două mingi de câștigarea jocului. Halep nu a cedat și a ajuns chiar în postura de a servi pentru meci, la 6-5. Totuși, meciul a intrat în tie-break, unde Halep s-a impus cu 7-5. Partida s-a încheiat după aproximativ două ore și 28 de minute.

În optimile de finală de la Rogers Cup, Simona Halep se va duela cu învingătoarea din partida Donna Vekic (24 WTA) - Svetlana Kuznetsova (198 WTA).

Simona Halep este campioana en-titre de la Rogers Cup și vine după triumful de la Wimbledon, al doilea la un turneu de Mare Șlem, după Roland Garros 2018.

Sursa Mediafax