Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Oltchim mai are de făcut un pas
Se pregătesc pentru meciul cu Krim
Valoroasa formaţie olteană va juca la finalul săptămânii pe teren propriu
(S. M.) ,12 martie 2013,21:58 nr. afisari:1750

Victoria de la Budapesta a mai descreţit frunţile suporterilor echipei vâlcene şi a adus liniştea mult dorită în cadrul echipei. Problemele financiare, care au avut repercusiuni şi asupra lotului, vezi cazul Stanca, au fost uitate, şi acum se pregăteşte în linişte ultima confruntare din grupele principale, cea cu Krim Ljubliana. Ajunse în ţară duminică, luni, handbalistele pregătite de Jakob Vestergaard au avut liber luni. De ieri, Oana Manea, care a făcut un joc foarte bun la Budapesta, şi colegele ei s-au reîntors în sala “Traian”, pentru a pregăti cum se cuvine ultimul meci al grupei, meci care va avea loc duminică.  

Aşa cum aminteam, după parcursul excelent din ultimele trei meciuri, Oltchim a recăpătat şansele pentru semifinalele Ligii Campionilor. În acest moment, formaţia vâlceană are mai multe alternative, unele în care depinde de jocul rezultatelor, iar în altele - doar de jocul propriu, putând fi atacat chiar primul loc. Oltchim are nevoie de o victorie la un gol diferenţă duminică pentru a fi sigură de calificarea în sferturi, mergând însă mai departe de pe poziţia a doua în grupă. Pentru primul loc, vâlcencele sânt condiţionate de meciul dintre Zvezda şi FTC. Varianta necondiţionată: succes la minimum cinci goluri diferenţă cu Krim şi Oltchim urcă pe primul loc al grupei. După cinci etape scurse din grupa a doua semifinală, Krim continuă să fie lider, cu opt puncte, fiind urmată în clasament de Oltchim şi FTC Budapesta, ambele cu câte şase, şi Zvezda, cu zero puncte. În grupa 1, Gyor ETO este lider, cu 10 puncte, urmată de Larvik, cu şase, calificată şi ea în semifinale, Buducnost, cu trei, şi Randers, cu un punct.

Ştiu cât de importantă e confruntarea

După discuţiile avute în vestiar, dar şi cu conducerea clubului, care le-a asigurat pe fete că lucrurile se vor îndrepta cât mai curând şi din punct de vedere financiar, toată lumea a conştientizat că şansa echipei de a merge mai departe ca entitate sportivă este aceea de a obţine un rezultat pozitiv. După trei meciuri-şoc, în care lucrurile s-au terminat cu bine, urmează ultimul hop, cu Krim Ljubliana. Despre acest meci, Oana Manea spune că este unul foarte important.

Este un meci decisiv, ştim foarte bine asta. Jucăm doar cu gândul la victorie. Nu negăm că ne dorim şi primul loc, dar mai întâi să ne calificăm.
Oana Manea, pentru un cotidian de specialitate

Altfel, se pare că modul în care a gândit pregătirea danezul Jakob Vestergaard dă roade, lucru apreciat de preşedintele Petre Berbecaru.

Ne-a spus că trebuie să aducă echipa în vârf de formă spre sfârşitul competiţiei. Ultimul joc ne-a demonstrat că Oltchim se află într-o creştere evidentă.
Oficialul vâlcean,  referitor la activitatea lui Jakob Vestergaard

------
Transfer

Stanca va juca în Franţa

Fostul pivot al Oltchimului Ionela Stanca şi-a găsit repede echipă după despărţirea cu cântec de echipa vâlceană. Din câte se pare, Stanca va juca în Franţa, la Fleury Lorient, formaţie aflată pe locul doi în campionat.

Vestea acestui transfer l-a făcut pe Petre Berbecaru să declare următoarele:
Ea avea bagajele făcute. A căutat cearta la Vâlcea şi, oricâte garanţii i-am dat noi că-şi va primi banii, nu a stat să ne asculte. Avea înţelegerea făcută în Franţa.

 
Curs valutar BNR - 19-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj