Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Veşti proaste şi când e vorba despre Liga Campionilor
Oltchim, la un pas de a renunţa la visul european
Cea mai titrată echipă românească de handbal cel mai probabil nu se va înscrie în prima competiţie continentală
Alin VANCEA ,28 mai 2013,22:50 nr. afisari:1766

Aşa cum anunţa în urmă cu câteva zile clubul din Rm. Vâlcea, problemele financiare sunt atât de grave încât strategia pentru sezonul viitor va fi alcătuită pe scheletul unei echipe foarte tinere, care să atace marea performanţă peste câţiva ani.
Dacă, din acest punct de vedere, lucrurile sunt clare, mai este un lucru care a rămas, pe undeva, nelămurit. Tot în ultima perioadă, s-a vorbit de faptul că Oltchim nu se va înscrie în Liga Campionilor, reacţie normală, logică, pentru că participarea într-o astfel de competiţie înseamnă multe costuri, începând de la taxe până la deplasări. Mai mult, cu o echipă de junioare nici nu ar avea rost o astfel de participare.  

Sunt doar câteva dintre motivele care duc la ideea că Oltchim nu se va înscrie în Ligă sezonul viitor. Referitor la subiect, vicepreşedintele CS Oltchim, Andrei Luca, a declarat ieri următoarele: “Vom lua o decizie în privinţa participării în Liga Campionilor în aceste zile. În acest moment, nu am un răspuns”. Una dintre echipele interesate de faptul că Oltchim va juca sau nu în Ligă este vicecampioana de la Baia Mare. Oficialii echipei amintite îşi doresc să ia locul Oltchimului în grupe şi să sară astfel peste turul preliminar.

Federaţia noastră a trimis către EHF lista cu echipele româneşti şi dreptul de participare al acestora în cupele europene, cu acordul echipelor. Termenul-limită a fost 25 mai. În Liga Campionilor au drept de participare Oltchim şi echipa noastră, HCM Baia Mare. Urmează însă ca EHF să anunţe regulamentul competiţiei pentru sezonul viitor, în care va fi clar ce poziţie va ocupa fiecare echipă, dar şi termenele limită pentru înscrieri, plăţi etc. Dacă, în acel moment, Oltchim se va înscrie oficial, dar ulterior se va retrage, vor fi amenzi foarte mari din partea EHF. Dacă Oltchim nu se va înscrie oficial, iar EHF ne va permite, noi ne dorim să jucăm în grupele Ligii Campionilor, în locul Oltchimului. În acest caz, România ar pierde al doilea loc de Liga Campionilor şi ar mai putea avea unul doar dacă EHF ar acorda un wild-card. Vom vedea ce se va întâmpla. Cert este că un astfel de caz, ca o echipă din prima urnă valorică să se retragă, nu a mai fost, nu doar în România, ci nici în Europa. Au mai fost cazuri de retrageri din Liga Campionilor, din lipsa banilor, dar acele echipe au evoluat în alte cupe europene.
Daniel Kotecz, directorul sportiv al HCM Baia Mare

 
Curs valutar BNR - 23-06-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj