Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Record incredibil reuşit de Halep
Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a înregistrat după meciul în faţa Camilei Giorgi din Italia, a 12-a victorie consecutivă, un record personal pentru sportiva română, în circuitul WTA, după ce în anul 2013 reuşise 11 succese la rând.
Flaviu Dincă ,31 martie 2015,00:01 nr. afisari:1345

Halep a pierdut, în luna ianuarie, în faţa rusoaicei Ekaterina Makarova, în sferturile de finală ale Australian Open, în circuitul WTA. De asemenea, ea a mai fost învinsă, la începutul lunii februarie, la Galaţi, în meciul de Cupa Federaţiei cu Spania, de Garbine Muguruza. De atunci, românca, în vârsta de 23 de ani, a jucat 12 meciuri, cinci la Dubai, cinci la Indian Wells şi două la Miami, toate câştigate.

Simona Halep a început precedenta serie record de victorii consecutive în iunie 2013, la turneul de la Nurnberg (5 partide), a continuat-o la ‘s-Hertogenbosch (alte 5 partide) şi a mai trecut un tur la Wimbledon, fiind întreruptă de Na Li în manşa a doua a Grand Slam-ului londonez.
În 2015, Halep a jucat 24 de meciuri (inclusiv cele două din FedCup) şi a pierdut numai două.

Simona Halep a învins-o, duminică, pe sportiva italiană Camila Giorgi, locul 37 WTA şi cap de serie numărul 30, cu scorul de 6-4, 7-5, şi s-a calificat în optimile de finală ale turneului de categorie Premier Mandatory Miami Open.
Halep s-a impus după un meci care a durat o oră şi 30 de minute, reuşind astfel cea mai bună performanţă din carieră la turneul din Florida.
Românca a declarat, după victoria obţinută în faţa sportivei italiene, că nu joacă cel mai bun tenis al ei în acest moment, dar nivelul de încredere este foarte ridicat şi astfel câştigă multe meciuri.

Nu am mai jucat împotriva ei şi întotdeauna e greu să evoluezi cu o jucătoare pe care nu o cunoşti. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut. A însemnat foarte mult. M-am simţit un pic obosită şi este greu să controlez această situaţie. Mă bucur că am putut să câştig astăzi. Este o jucătoare dificilă, care loveşte mingea repede şi foarte puternic. Am vrut doar să mă adaptez la stilul ei şi să fiu agresivă. Mă bucur că am câştigat la Indian Wells, cel mai important titlu din carieră, dar nu simt că joc în acest moment cel mai bun tenis al meu. Însă, încrederea mea este foarte ridicată şi poate că ăsta este motivul pentru care câştig multe meciuri. Abia aştept să joc în turul următor şi să evoluez mai bine.
A spus Halep

Ea le-a mulţumit numeroşilor suporteri români, care au încurajat-o din tribunele arenei numărul 2 din complexul sportiv din Crandon Park:
Suporterii români mă ajută foarte mult şi vreau să le mulţumesc. Mulţumesc (n.r. - în limba română)! Vă aştept la meciul din turul următor.

În faza următoare, jucătoarea română trebuia să evolueze împotriva Flaviei Pennetta din Italia, locul 28 WTA şi cap de serie numărul 15, meciul fiind programat astăzi la 4.00 dimineaţa.

 
Curs valutar BNR - 22-04-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj