Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Halep începe turneul de la Miami
Flaviu Dincă ,27 martie 2015,00:06 nr. afisari:1106

Simona Halep va evolua vineri în turul secund al turneului de la Miami, unde o va întâlni pe sportiva din Cehia, Nicole Vaidisova.
Beneficiara unui wild card, Vaidisova a învins-o pe Timea Babos (Ungaria - locul 87 WTA) venită din calificări, scor 6-1, 7-6 (4). Meciul dintre Vaidisova şi Babos de miercuri seara a durat o oră şi 21 de minute.
Fostă ocupantă a locului 7 WTA în 2007, Vaidisova, 25 de ani, este acum pe poziţia 328 WTA şi a primit un wild card pentru competiţia din Florida.

Sportiva din Cehia a fost între 2004 şi 2009 una dintre cele mai promiţătoare tinere talente din circuit. Semifinalistă la Australian Open (2007) şi la Roland Garros (2006) şi câştigătoare a şase turnee WTA, dintre care trei în trei săptămâni, şi a unor premii în valoare totală de 2,74 de milioane de dolari, Vaidisova a decis în martie 2010 să se retragă, invocând lipsa motivaţiei. Ea a ocupat cea mai înaltă poziţie în ierarhia jucătoarelor profesioniste - locul 7, la 14 mai 2007, când avea 18 ani, după ce pătrunsese în Top 10 WTA cu un an înainte. Nicole Vaidisova a câştigat primul său titlu WTA în 2004, la Vancouver, la 15 ani şi trei luni. Ea a revenit în circuit în septembrie 2014.

În turul întâi au fost eliminate două romance, Alexandra Dulgheru şi Sorana Cîrstea, iar Camelia Begu a evoluat joi, după închiderea ediţiei, în turul al doilea. Tot în manşa secundă, vineri va juca şi Monica Niculescu împotriva numărului 1 mondial, Serena Williams.

 
Curs valutar BNR - 23-06-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj