Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Răduca, fostul atacant al Motrului, a marcat un hat-trick în amicalul cu Cerneţi, iar a doua zi a părăsit Mehedinţiul
LIGA A III-A Minerul Mehedinti, în colaps
Situaţie tot mai critică la Mehedinţi
Din cauza gravelor probleme financiare cu care se confruntă clubul de la Valea Copcii, jucătorii localnici au refuzat să se antreneze miercuri seara, iar cei aduşi în probe din Gorj au fost trimişi acasă
Mircea OGLINDOIU ,21 august 2014,23:05 nr. afisari:1763

Ultimul jucător din afara Mehedinţiului care a părăsit malul Dunării a fost portarul Andrei Preda, care ieri şi-a făcut bagajele şi s-a întors la Craiova.
Acesta marcase marţi seara un gol, din penalty, în amicalul pe care Minerul l-a disputat, pe Stadionul „Termo” din Dr. Tr. Severin, cu divizionara D mehedinţeană Pandurii Cerneţi, de care a dispus cu 9-2.

A fost probabil ultimul amical pentru nou-promovata în Liga a III-a, care, în cazul în care nu găseşte soluţii de finanţare zilele acestea, săptămâna viitoare şi-ar putea anunţa retragerea din campionat, înainte ca acesta să înceapă. Minerul mai are în lot doar jucătorii localnici, însă aceştia nu mai vor să se antreneze până nu primesc ceva bani, după luni bune de „secetă”.
Din lipsa fondurilor, oficialii clubului cu sediul la Valea Copcii i-au trimis acasă pe cei sosiţi în probe de la Pandurii II Târgu-Jiu (Eduard  Novabilschi, Alexandru Petrache), Ştiinţa Turceni (Radu Lupu) sau Gilortul Târgu Cărbuneşti (Robert Tiron şi Alexandru Ştefan)

Răduca şi R. Dumitru au plecat după 2 zile

Luni poposiseră la malul Dunării  mult mai cunoscuţii gorjeni Roberto Dumitru  şi Adrian Răduca, dar şi aceştia au plecat miercuri, după ce au văzut situaţia critică prin care trece clubul mehedinţean, la care în urmă cu două luni se vorbea despre promovarea în Liga a II-a. La vremea respectivă, Primăria Drobeta Turnu Severin a vrut să preia în totalitate echipa, căreia voia să-i schimbe denumirea şi să-l pună preşedinte pe Gabi Boştină, dar reprezentaţii Minerului n-au fost de acord şi au propus un parteneriat în trei, alături de Consiliul Judeţean Mehedinţi, în care fiecare dintre părţi să deţină 33, 3 %.
După ce sindicaliştii de la Întreprinderea Minieră Mehedinţi n-au dorit să cedeze clubul, autorităţile locale n-au mai părut interesate  de noul proiect, iar Minerul s-ar putea desfiinţa în perioada următoare.

 
Curs valutar BNR - 22-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj