Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
NATAŢIE
Severinul a ieşit din circuitul seniorilor
Rămas fără seniori la secţia de nataţie, CSM Drobeta n-a mai participat la actuala ediţie a Campionatului Naţional în bazin scurt, de la Hunedoara, unde în anii anteriori era abonat la medalii
Mircea OGLINDOIU ,13 noiembrie 2014,05:48 nr. afisari:1144

În 2012, clubul severinean cucerea 12 medalii la Naţionalele în bazin de 25 metri, iar anul trecut se întorcea cu 8 distincţii de la competiţia găzduită de mai bine de un deceniu de municipiul Hunedoara. În această toamnă, bucureşteanul Marius Radu şi brăileanul Alin Artimon au părăsit CSM Drobeta şi s-au transferat la CSM Bacău, pentru care au adus 8 medalii la sfârşitul săptămânii trecute. Din cauza situaţiei financiare, şi hunedoreanul Alexandru Ancuţa, sosit în primăvară la malul Dunării, s-a despărţit de clubul severinean şi a ajuns la CSM Reşiţa, reuşind să aducă un bronz în Banat.


Mizează pe juniorii din Bucureşti

Tot în primăvară, CSM Drobeta a legitimat 11 copii de la Aqua Team Bucureşti, cu care va participa în perioada 9-14 decembrie la Campionatul Naţional de juniori II, de la Piteşti. La începutul lunii viitoare, patru dintre ei vor concura la Cupa Europei Centrale, de la Praga.

Din păcate, am rămas fără seniori la secţia de nataţie de la CSM Drobeta. Mai avem doar juniorii aduşi, împreună cu antrenorul Cătălin Becheru, de la Aqua Team. Patru dintre ei vor participa, la începutul lunii decembrie, şi la Cupa Europei Centrale, competiţie la care, în urmă cu şase ani, tot la Praga, s-a afirmat Marius Radu. El a luat atunci 5 medalii şi a doborât 2 recorduri naţionale.
A spus antrenorul Dan Bădescu

La Praga, clubul severinean va miza pe bucureştenii Claudia Gâdea, Sabin Bonea (foto), Vlad Tudose şi Ionuţ Radu.

Vor fi 10 ţări participante, iar delegaţia României va avea 20 de înotători. CSM Drobeta e clubul care dă cei mai mulţi juniori şi sper ca toţi patru să intre în finală. Gâdea şi Bonea au reuşit timpi buni în acest an şi pot prinde podiumul la Praga. E prima lor competiţie internaţională şi sunt convins că vor confirma.
A precizat antrenorul Cătălin Becheru

Elevii săi se pregătesc în capitală, deoarece Bazinul Olimpic din Drobeta Turnu Severin n-a fost reabilitat nici în acest an, după ce, în 2008, a fost închis din cauza acoperişului aflat în pericol de prăbuşire.

 
Curs valutar BNR - 18-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj