Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
LUPTE LIBERE
Şase severineni vor lupta pentru medalii
În urma etapei de zonă, de la Timişoara, CSM Drobeta a calificat şase sportivi pentru finala Campionatului Naţional de lupte libere pentru copii I, care se va desfăşura la Târgovişte
Mircea OGLINDOIU ,4 noiembrie 2014,00:02 nr. afisari:1350

În Banat, Roxana Capezan (57 kg) şi Larisa Niţu (70 kg) n-au avut rivale, iar Elena Buşoi (37 kg) şi Andrei Seimeanu (100 kg) s-au clasat pe locul secund la categoriile respective de greutate. Pe ultima treaptă a podiumului a urcat Valentina Ungureanu (57 kg), în timp ce Roxana Dinică (62 kg) s-a calificat de pe locul al IV-lea. La 59 kg, Claudiu Ibraş a suferit o luxaţie la genunchi în primul tur, fază în care a fost învins şi Claudiu Leuştean.

Medaliată cu bronz anul trecut, Adina Giura a ratat şi ea calificarea, după ce n-a reuşit să se încadreze în limitele categoriei 52 kg. Eleva lui Marin Dobrescu a fost nevoită să lupte la 62 kg, dar n-a făcut faţă adversarei şi a pierdut chiar de la primul meci.  

Am avut două fete clasate pe primul loc şi sunt mulţumit de rezultate.  Se putea si mai bine, dar a fost o zonă puternică, cu luptători din Cluj, Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj şi Dolj. După ce am văzut valoarea adversarilor, ne aşteaptă o finală dificilă la sfârşitul acestei săptămâni, dar cred că ne putem întoarce cu trei medalii de la Târgovişte.
A spus antrenorul mehedinţean Marin Dobrescu

 
Curs valutar BNR - 21-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj