Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
LUPTE
Medalii pe plajă
CSM Drobeta s-a întors cu patru medalii de la Campionatul Naţional de lupte pe plajă, desfăşurat la Mangalia
Mircea OGLINDOIU ,3 septembrie 2014,00:01 nr. afisari:1097

Pregătite de Marin Dobrescu, luptătoarele de la clubul severinean au făcut faţă competiţiei şi pe nisipul de la malul Mării Negre. Pe plaja de la Mangalia, Roxana Capezan (+50 kg) a devenit campioană naţională la copii I, iar Cristina Ungureanu (50 kg) a luat bronzul, la aceeaşi categorie de vârstă.
La juniori III, Larisa Niţu (+50 kg) a luat aurul, iar Valentina Ungureanu (+50 kg) a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere. Aproape de medalie a fost şi Suzana Şeicariu (+50 kg), clasată pe locul al V-lea la cadeţi.  

La luptele pe plajă,  regulamentul şi  tehnica de luptă sunt total diferite. Totodată, au fost doar două categorii de greutate, iar diferenţa între sportivi a fost şi de 15-20 de kilograme. Fetele noastre care au devenit campioane naţionale au câştigat şapte meciuri şi au avut pe categorie peste 25 de adversare. Per total, noi am avut 13 sportivi în concurs şi a am câştigat două medalii de aur şi două de bronz, însă obiectivul nostru îl reprezintă campionatele naţioanale de lupte în sală, pentru copii I şi II, care vor avea loc în această toamnă.
A spus Dobrescu

 
Curs valutar BNR - 25-04-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj