Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
LUPTE LIBERE
Elevele lui Dobrescu continuă să impresioneze
Turnul Chindiei, CSM Drobeta a cucerit 5 medalii la Campionatul Naţional de lupte libere pentru Copii I şi s-a poziţionat pe primul loc în clasamentul general pe cluburi, la feminin
Mircea OGLINDOIU ,10 noiembrie 2014,00:08 nr. afisari:1530

La fel ca la Naţionalele pentru Copii II, desfăşurate în urmă cu două săptămâni tot la Târgovişte, clubul severinean şi-a adjudecat 5 medalii. La Copii I. campioane naţionale au ieşit Roxana Capezan (57 kg) şi Larisa Niţu (70 kg), iar Elena Buşoi (37 kg) şi Valentina Ungureanu (57 kg)  au cucerit medaliile de argint la categoriile respective de greutate. Pe şapte s-a clasat Roxana Dinică (62 kg). Rezultatele au plasat CSM Drobeta pe primul loc în clasamentul general al cluburilor, la feminin, după CSM Târgovişte şi CSM Mangalia. La masculin, severineanul Andrei Seimeanu a urcat pe ultima treaptă a podiumului în limitele categoriei 100 de kg.

Am participat cu 6 sportivi şi am luat 5 medalii. Sunt foarte mulţumit de rezultate, mai ales că la 57 kg am avut finală severineană. Roxana Capezan s-a autodepăşit. În urmă cu două săptămâni a ieşit campioană naţională de copii II, acum s-a impus la copii I, deşi a avut concurente născute în 1999. Ea e născută în 2001 şi va participa încă doi ani la copii I. Poate mai luam un aur, dar, în semifinale, Seimeanu, care conducea cu 6-2, când mai erau 30 de secunde din luptă, dar n-a fost atent şi a pierdut la o tuşă. Oricum, la fete ne-am clasat pe primul loc pe cluburi, la fel cum făcusem şi în primăvară, la Iaşi, la cadete, iar la copii II am fost pe 3, după Roman şi Botoşani.
A precizat antrenorul Marin Dobrescu

Acesta aşteaptă noi rezultate de la elevele sale, la sfârşitul acestei săptămâni, când severinencele Denisa Breazu (46 kg), Mihaela Bărbulescu (52 kg), Mădălina Iva (60 kg), Roxana Dinică (62 kg) şi Larisa Niţu (70 kg) vor reprezenta CSM Craiova în finala Campionatului Naţional de lupte pe echipe, de cadete.

 
Curs valutar BNR - 19-07-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj