Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
JUDO
Copiii lui Vasilan, medaliaţi la U16
CSM Drobeta s-a întors cu 4 medalii de la Campionatul Naţional de Judo pentru copii U16, desfăşurat la Focşani
Mircea OGLINDOIU ,31 martie 2015,00:03 nr. afisari:2917

Clubul severinean n-a reuşit să obţină aurul, iar cel mai aproape de titlul de campion a fost judokanul care are dublă legitimare, cu LPS Craiova, Gabriel Demetrio. Acesta se pregăteşte de vara trecută la malul Dunării şi la Naţionalele de U16, de la Focşani, a pierdut finala categoriei 38 kg. Pe ultima treaptă a podiumului de premiere au urcat Ana Maria Stroe (40 kg), Roberta Ioviţă (44 kg) şi Andreea Borontiş (52 kg), sportive de la care antrenorii Gicu Vasilan şi Lena Sterea aşteptau o medalie mai strălucitoare.  Cristian Sucilă (42 kg) s-a clasat pe locul al VII-lea, iar Floriana Al Floari (40 kg) a pierdut şi în recalificări.

Am participat cu şase sportivi şi am avut patru clasări pe podium. Prin numărul de medalii, ne-am depăşit obiectivul pentru naţionalele de copii U16 din acest an, doar că aşteptam şi un aur, de la fete. Stroe, care a câştigat celelalte meciuri prin ippon, putea să fie campionană naţională, dar arbitrul a interpretat greşit un atac.
A spus Vasilan

 
Curs valutar BNR - 20-07-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj