Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
CANOTAJ
Au confirmat şi la tineret
Delegaţia României a cucerit trei medalii, de culori diferite, la Campionatul Mondial de Canotaj pentru Tineret (U23), iar în două dintre ambarcaţiunile premiate s-au regăsit foşti juniori de la CSSLTTL Orşova
Mircea OGLINDOIU ,28 iulie 2014,23:48 nr. afisari:1239

La  Varese, în Italia, şcoala orşoveană de canotaj şi-a demonstrat încă o dată valoarea, iar fostele junioare de la Clubul Sportiv Şcolar al Liceului Teoretic “Traian Lalescu”, Andreea Asoltanei (20 de ani) şi Ionela Lehaci (19 ani), în prezent legitimate la CS Dinamo Bucureşti, au încheiat proba feminină de dublu vâsle pe locul secund,  cu timpul de 7:03,680 minute, fiind depăşite doar de echipajul din Noua Zeelandă (6:59,370).

Bronzul a fost cucerit în proba de 4 rame, echipaj format din Andrei Toader Gontaru (CS Dinamo), Marius Cozmiuc (CS Dinamo), Vlad Dragoş Aicoboae (CS Dinamo) şi Adrian Damii ( CS Steaua). Primii trei canotori provin de la CSSLTTL Orşova şi în Italia au trecut linia de sosire în 5:57,190 minute, fiind depăşiţi de italieni (5:55,370) şi germani (5:56,280).

Aproape de podium au fost alte două sportive care au încheiat junioratul la Orşova, Elena Târlea şi Mădălina Bereş, îmbarcate la dublu rame, care s-au clasat pe locul al patrulea.
Cu o medalie de aur, adusă în proba de dublu rame, de Viviana Bejinariu (CS Dinamo) şi Ioana Vrânceanu (CS Steaua),  una de argint şi una de bronz, România a  încheiat Mondialele de Tineret pe locul al VI-lea, în clasamentul pe naţiuni.

Vara trecută am încheiat junioratul şi m-am transferat la Dinamo, dar am rămas să  mă pregătesc în continuare la centrul de la Orşova, alături de domnul antrenor Cristian Maliş, care m-a descoperit. Sper să confirmăm şi la seniori. Îmi doresc să prind Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, din 2016.
A spus suceveanca Lehaci

 
Curs valutar BNR - 23-06-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj