Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
FOTBAL LIGA I Grigoraş strigă astăzi apelul
Pandurii revin pe iarbă
Gorjenii şi-au încheiat vacanţa de vară şi se vor întoarce în decursul zilei de azi la activitatea fotbalistică
Cosmin LENGYEL ,16 iunie 2014,00:02 nr. afisari:1068

Momentele de linişte au luat sfârşit pentru componenţii grupării din Târgu-Jiu. Pandurii au terminat zilele de odihnă şi sunt gata să îşi reia pregătirea în vederea abordării noului sezon competiţional, unul care va fi mai sărac în meciuri, deoarece gorjenii au ratat accederea într-o cupă europeană, iar obiectivele principale se vor axa pe campionatul intern şi Cupa României.

Petre Grigoraş va da apelul astăzi, la stadionul „Municipal” din Târgu-Jiu, iar mâine pandurii se vor deplasa la Craiova pentru a efectua vizita medicală. Este posibil ca la reunire să strige prezent cu trei jucători mai puţin, Iulian Mamele, Călin Cristea şi David DiStefan, care şi-au încheiat contractele şi principalul echipei a anunţat că nu mai are nevoie de serviciile celor trei.
 
După o săptămână de antrenamente pe plan local, gruparea gorjeană va pleca în primul cantonament de vară. Cisnădie va ţine loc de „casă” pentru elevii lui Grigoraş timp de 11 zile, perioadă în care jucătorii vor fi munciţi de tehnician pentru a-şi încărca “bateriile”. Mai departe va urma un stagiu de pregătire cu caracter predominant tehnico-tactic, în capitala Austriei, Viena, unde pandurii vor sta cantonaţi timp de 12 zile, timp în care vor susţine mai multe jocuri de verificare. Se pare că în această vară noul staff tehnic al clubului gorjean a preferat o altă destinaţie pentru efectuarea cantonamentului din afara graniţelor, alegând Austria în pofida Turciei. La o săptămână după ce se vor întoarce din al doilea stagiu al verii, pandurii vor intra în noul sezon competiţional, prima etapă fiind progrmată pe 25 iulie.

 
Curs valutar BNR - 18-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj