Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
FOTBAL LIGA I Gorjenii rămân fără un atacant
Pandurii a pus capăt «experimentului» Bud
Vârful, adus în iarnă liber de contract, a plecat pe cale amiabilă de la vicecampioana României
Cosmin LENGYEL ,16 aprilie 2014,23:55 nr. afisari:1642

Cristi Bud nu a apucat nici măcar o jumătate de sezon în tricoul pandurilor. Adus sub comanda lui Cristi Pustai ca un „pansament” pentru ofensiva gorjenilor, după accidentarea lui Matulevicius, Bud nu s-a adaptat la tiparele impuse de tehnicianul Pustai. Vârful a pornit ca titular pentru Pandurii în trei meciuri de la reluarea campionatului, însă a fost integralist doar într-o singură partidă, cea pierdută de gorjeni cu 1-0 la Galaţi.
În meciurile cu Chiajna, Dinamo şi CFR Cluj, Cristi Bud a fost introdus pe gazon spre sfârşitul părţii secunde, iar în ultimele două jocuri ale pandurilor, acesta nici măcar nu s-a aflat pe listele de joc ale lui Pustai.
Nemaiintrând în vederile tehnicianului, atacantul a fost „exilat” la echipa secundă, unde risca să se plafoneze, iar ambele părţi au preferat să încheie înţelegerea avută din iarnă.
Astfel, printr-un comunicat emis pe site-ul oficial al clubului, conducerea Pandurilor a anunţat ieri că a renunţat la serviciile lui Cristi Bud, acesta fiind, începând de astăzi, din nou liber de contract.

Pandurii Târgu Jiu anunţă oficial despărţirea pe cale amiabilă de Cristi Bud. Atacantul şi-a reziliat de comun acord contractul cu gruparea gorjeană începând cu data de astăzi, 16 aprilie 2014. Pandurii Târgu Jiu îi mulţumeşte lui Bud pentru aportul adus în perioada cât a reprezentat culorile clubului şi îi urează succes pe viitor.
Se arată în comunicatul prezentat ieri de site-ul pandurii-tg-jiu.ro

Jucătorul originar din Baia Mare nu a reuşit niciun gol în perioada petrecută sub comanda lui Pustai, iar gruparea olteană îşi poate încadra această înregimentare la rubrica transferurilor eşuate.

 
Curs valutar BNR - 16-07-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj