Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Fundaşul Marinaş (foto, în dreapta) a marcat singurul gol al Minerului
AMICAL Poli Timişoara – Minerul Mehedinţi 6-1 (2-1)
Minerul n-a rezistat decât o repriză cu Poli
Condusă la pauză cu 2-1, echipa lui Boboescu a încasat în repriza secundă alte patru goluri de la divizionara secundă Poli Timişoara
Mircea OGLINDOIU ,8 august 2014,04:26 nr. afisari:2214

La o săptămână după ce a fost eliminată din Cupa României, la loviturile de departajare, de Ştiinţa Turceni, Minerul Mehedinţi a pierdut cu 6-1 amicalul cu Poli Timişoara. Partida de verificare nu s-a mai disputat la Drobeta - Turnu Severin, aşa cum fusese programată iniţial, deoarece suprafaţa de joc a Stadionului Termo devenise impracticabilă în urma ploilor de miercuri dimineaţa, astfel că s-a jucat la Băile Herculane, unde divizionara secundă se află în cantonament.

Nou-promovata în Liga a III-a a reuşit să facă faţă jocului doar în prima repriză, încheiată cu scorul de 2-1 în favoarea bănăţenilor. Nanu (‘7) şi Bărbuţ (‘28) au punctat pentru  Poli, iar Minerul a redus din diferenţă în minutul  40, la şutul lui Marinaş.
După pauză, Poli a ratat un penalty, prin Bălace, dar Bocşan (‘55), Kneeshaw (‘73), Boldea (‘75) şi Popovici (‘81) au perforat în alte patru rânduri poarta Minerului, care, pe lângă o serie de tineri jucători aflaţi în probe, a avut în teren doi foşti prim-divizionari, care doar se pregătesc alături echipa mehedinţeană.

Este vorba despre Georgian Tobă şi de Paul Abba, ultimul adus de oficialii olteni la malul Dunării, după ce ajunsese să doarmă pe străzile din Ploieşti. Nigerianul a fost cazat într-una din camerele special amenajate pentru jucători la Stadionul Municipal, însă are şanse mici să semneze cu Minerul, fiind sub contract cu Gloria Buzău. Nici severineanul Tobă nu pare tentat să joace în Liga a III-a din România, după ce sezonul trecut a evoluat în prima ligă libaneză, la Al Safa Beirut. Momentan, singurele achiziţii oficiate de Minerul sunt Cosmin Stanciu şi Claudiu Ghighilicea, foşti la Kosmos Klobentz (Liga a VIII-a din Germania), respectiv AS Drobeta 2013 (Liga a IV-a din Mehedinţi).

Ploaia ne-a încurcat din nou planurile şi am fost nevoiţi să mergem la Herculane ca să jucăm cu Poli. Antrenorul Boboescu a  folosit două echipe, pentru fiecare dintre reprize. În prima parte am jucat mai bine, după cum o arată şi scorul, însă după pauză  s-au introdus câţiva juniori şi am pierdut cu 6-1. Poli e o fostă prim-divizionară şi are un lot valoros.
A explicat directorul sportiv al Minerului, Gheorghe Doinea

Oficialul mehedinţean speră ca vremea să fie favorabilă pentru ca echipa  sa să poată disputa amicalul cu CSO Filiaşi, programat sâmbătă, de la ora 11, pe Stadionul Termo din Dr. Tr. Severin. În testul de mâine, la Minerul ar putea debuta şi portarul Andrei Preda, de la FC Universitatea Craiova, care a ajuns ieri la malul Dunării. Cu Poli, antrenorul Cristian Boboescu i-a introdus în teren pe: Novabilschi (în probe, de la Pandurii II Tg. Jiu) – Părpăneaţă (Jiul Rovinari),  Petrache (Pandurii II Tg. Jiu),  Marinaş, Ilinca – Drăcea, Stanciu – Lupu (Ştiinţa Turceni), Ghighilicea, Iordache – Porcescu. După pauză au jucat: Lascu – Văcuţă (CSS Drobeta), Merluţă, Ştefan (Gilortul Tg. Cărbuneşti), Crăpatu (CSS Drobeta) - Dragotescu,

Cioabă - Prundeanu, Manda, Tobă - Enea, iar pe parcurs au mai intrat Baciu, Abba şi Aldea. De partea cealaltă, tehnicianul Dan Alexa a mizat pe Pap – Motreanu, Scutaru, Todorov, Bălace - Trandu, S. Camara, V. Dragomir, Nanu - Bărbuţ, Szekely, iar după pauză au intrat D. Rusu - Popovici, Boldea, Bocşan, Keita, Kneeshaw, Ov. Petre, Cânu şi Belu.

 
Curs valutar BNR - 20-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj