Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
FOTBAL TRANSFER Gorjenii încep să se mişte pe piaţa transferurilor
Mihai Roman a devenit pandur
Oficialii clubului din Târgu-Jiu au bifat a doua achiziţie a verii, legitimându-l pe fostul jucător al Universităţii Craiova
Cosmin LENGYEL ,24 iunie 2014,23:34 nr. afisari:1469

Gruparea gorjeană şi-a întărit liniile ofensive cu un vârf de atac, în vârstă de doar 22 de ani. Proaspăta achiziţie a pandurilor este fost component al Universităţii Craiova, Petrolului Ploieşti, CS Turnu Severin şi Săgeata Năvodari, şi reprezintă o soluţie bună pentru compartimentul de atac al formaţiei pregătite de Grigoraş. Randamentul în faţa porţii a fost unul scăzut în returul sezonului tocmai încheiat pentru trupa pandurilor.

Lipsa lui Matulevicius s-a simţit, pe postul lui, nici Pustai nici Grigoraş negăsind soluţii pliabile, care să menţină cadenţa ofensivei la un nivel mulţumitor. Din această perspectivă, pandurii au nevoie ca de aer de o reîmprospătare a arsenalului ofensiv, iar transferul lui Roman va crea o concurenţă bună pentru posturile din prima linie, însă va rămâne de văzut dacă tânărul vârf va reuşit să se şi impună în atacul gorjenilor şi nu va cădea pradă lipsei de experienţă.

E binevenit acolo, în faza de atac, unde nu avem prea multe soluţii. Cu cei care vor mai veni, sperăm să creăm o anumită concurenţă pentru a pune la punct şi acest post. Roman este un jucător tânăr, are ceva calităţi fizice şi merită încercat.
A declarat tehnicianul Petre Grigoraş

În acest moment, gruparea din Târgu-Jiu se află în plin cantonament la Sibiu, unde se va pregăti până pe patru iulie şi va disputa două jocuri amicale, în prima zi a lunii următoare cu Gaz Metan Mediaş şi două zile mai târziu cu nou-promovata ASA Târgu-Mureş. Mihai Roman este aşteptat să li se alăture pandurilor în primul stagiu al verii în cel mai scurt timp.

 
Curs valutar BNR - 21-04-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj