Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Condescu, supermulţumit de transferul lui Maxim
«Am dat pe el 10 mii de euro, asta înseamnă afacere»
Deşi plecarea lui Maxim va însemna o pierdere grea pentru formaţia de fotbal gorjeană, conducătorii de la Pandurii trag linie şi constată că transferul mijlocaşului la VfB Stuttgart reprezintă o mare afacere.
Alin Peptan ,3 februarie 2013,20:55 nr. afisari:1457

Alexandru Maxim (21 de ani) a semnat miercuri cu VfB Stuttgart, devenind, practic, cel mai scump transfer realizat vreodată de Pandurii Tg. Jiu. În altă ordine de idei, Maxim este cel de al cincilea jucător român care evoluează la clubul german, după Florin Răducioiu, Ionel Ganea, Sergiu Radu şi Ciprian Marica. Fostul mijlocaş pandur, care a fost curtat insistent şi de Steaua în ultima vreme, va purta acum numărul 44 la echipa de pe “Mercedes-Benz Arena”, iar privind contractul său la Stuttgart, Maxim va câştiga nu mai puţin de 50.000 de euro pe lună, adică de 10 ori mai mult decât câştiga la formaţia din Tg. Jiu.

Lucrurile s-au întâmplat foarte repede în legătură cu transferul meu la Stuttgart, însă atunci când am ajuns aici, mi-am dat seama că nimic nu a fost întâmplător. VfB Stuttgart este un club mare. Sunt foarte bucuros că am venit aici. Bundesliga este unul dintre cele mai importante campionate din lume. Este o oportunitate mare pentru mine şi o provocare să evoluez aici. Acum vreau să mă alătur colegilor cât mai curând şi să arăt ce pot. Aici se vrea performanţă şi am întâlnit nişte persoane care m-au impresionat foarte plăcut.
Maxim după ce şi-a văzut visul cu ochii, acela de a putea evolua într-un campionat de top din Europa

Vestea transferului lui Alexandru Maxim la VfB Stuttgart l-a luat puţin prin surprindere pe atacantul Ciprian Marica, cel care are încă proaspăt în memorie experienţa de la clubul svab. Marica pare să ştie reţeta succesului pentru Maxim la Stuttgart.

E un pas important în cariera lui! Ştiu că a fost crescut în Spania, dar aici, în Germania, este un fotbal mai dificil, poate cel mai greu, la concurenţă cu cel din Anglia. Sper să reuşească la Stuttgart, este un jucător tânăr şi trebuie să aibă răbdare cu el şi să i se dea încredere.
A opinat jucătorul de la Schalke 04

La rândul său, Alexandru Maxim susţine că îl va contacta în cel mai scurt timp pe Marica pentru a-i cere sfaturi:
Cu siguranţă voi lua legătura cu Ciprian Marica pentru nişte sfaturi! Deocamdată, îi doresc să îşi revină cât mai rapid după accidentarea suferită.

Odată ce Maxim a ajuns în Germania la noua sa echipă, oficialii gorjeni îşi freacă acum mâinile. După ce a explicat decizia prin care Alexandru Maxim a primit “undă verde” pentru Stuttgart, preşedintele CA al Clubului Pandurii Tg. Jiu, Marin Condescu, a ţinut să facă şi un calcul simplu, iar în urma acestui calcul, Pandurii a ieşit în profit Maxim: 1.490.000 de euro!

Maxim nu a fost transferat până când Pustai a spus că cea mai bună soluţie este să plece. Eu nu am vrut să plece, dar a te pune contra, aşa cum a făcut el cu Steaua, nu era bine nici pentru club şi nici pentru el. Este şansa lui să ajungă acolo, poate să ajungă titular. Vorba domnului primar, în Germania se vorbeşte de Pandurii, toată lumea e câştigată… Pandurii a dat pe Maxim 10 mii de euro, asta înseamnă afacere, aduci ieftin şi vinzi scump. Pe Djakpa am dat 100 de mii şi l-am dat cu un milion de euro. Când am făcut afaceri rele?
Marin Condescu, care a mai precizat că, în acest moment, nu mai există şi alte oferte pentru vreun jucător de la Pandurii

Totodată, boss-ul clubului gorjean consideră că plecarea lui Maxim este acoperită, odată că înregimentarea unui mijlocaş de la Gloria Bistriţa: “Am adus în schimb, Predescu joacă în spatele vârfurilor. O să mai vină alţi jucători şi în probe, dar nu ştiu câţi rămân”.

TRANSFER / În aşteptarea unui atacant, a venit un fundaş

Dacă în compartimetul median Pandurii par a fi acoperiţi, atunci când vine vorba despre compartimetul de atac, trupa lui Pustai are nevoie urgent de un vârf de meserie. Conducerea grupării de fotbal gorjene dezvăluie că nu s-a renunţat încă la varianta Adi Rocha.

Dacă nu vine Rocha, mai avem alte variante, iar locul rămâne unu - patru. Răduţ nu avea nicio şansă la Steaua, de la Pandurii a ajuns la echipa naţională. Rocha nu o să ajungă în echipa lui naţională, dar iasă măcar pe podium dacă vine la noi.
Marin Condescu, preşedintele CA al Clubului Pandurii Tg. Jiu

Până să vină un atacant, responsabilii gorjeni par a se fi înţeles între timp cu un nou fundaş. Este vorba despre Christou Paraskevas, care a evoluat la “U” Cluj şi care s-a înţeles cu Pandurii cel puţin până în vară.

În principiu, ne-am înţeles şi cu impresarul jucătorului, Anamaria Prodan, dar şi cu jucătorul, pentru a semna un contract cu el pe o perioadă de şase luni, cu posibilitate de prelungire pe încă doi ani. El vine la noi din postura de jucător liber de contract.
Eugen Pârvulescu, preşedintele executiv al pandurilor

Paraskevas a evoluat în cariera sa, înainte de a juca în România, la Universitatea Cluj, la AEK Larnaca, APOEL Larnaca, Omonia Nicosia şi Alki Larnaca. Fundaşul cipriot ar putea îmbrăca tricoul pandurilor chiar astăzi, în amicalul cu macedonenii de la Horizont Turnovo.

 
Curs valutar BNR - 16-01-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj