Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Teoria, în sprijinul practicii
Noi volume semnate de profesorii FEFS Craiova
Cinci cărţi de specialitate, plus un volum în format electronic s-au lansat, vineri după-amiază, în cadrul Târgului de Carte „Gaudeamus”
Cosmin LENGYEL-IONESCU ,1 martie 2015,23:55 nr. afisari:1690

Profesorii Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport s-au prezentat, vineri, în jurul orei prânzului, la etajul Teatrului Naţional „Marin Sorescu” pentru a-şi lansa noile cărţi de specialitate, în cadrul dezbaterii “Cartea, sănătatea şi mişcarea, la doi paşi de tine”, organizată de FEFS Craiova, Asociaţia PROEFS Craiova şi Prokinetic Craiova, în colaborare cu Radio Oltenia Craiova. Alături de cadrele universitare, s-a aflat şi specialistul kinetoterapeut Alin Burileanu, un profesionist recunoscut la nivel naţional, care împreună cu lect.univ.dr. Germina Cosma a lansat un volum interesant, de importanţă generală, care abordează eterna problemă a civilizaţiei moderne: durerile de spate.

Volumul se intitulează „Spune “Adio” durerilor de spate” şi prezintă într-o manieră accesibilă tuturor modalităţi de a preveni şi remedia diferite afecţiuni ale spatelui, unele din ce în ce mai răspândite. S-au mai lansat două volume de “dans”, ale căror autori sunt conf.univ.dr. Costi Nanu şi lect.univ.dr. Germina Cosma, două cărţi de teorie a “sportului rege” – fotbalul, prin munca depusă de conf.univ.dr. Dumitru Barbu şi conf.univ.dr. Doru Stoica, plus un volum electronic care se anunţă a fi un ghid bun pentru practica sportivă şcolară, de către lect.univ.dr. Aurora Ungureanu-Dobre.

Este a doua ediţie a Târgului Gaudeamus în care există o colaborare directă între Radio Oltenia Craiova şi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Craiova. Evenimentul desfăşurat în acest an a fost unul plin de consistenţă, cu invitaţi de seamă din aria sportului şi kinetoterapiei. Iată că şi în acest an teoria a susţinut latura practică a sportului, fiind lansate cinci cărţi cu o largă aplicabilitate în domeniul educaţiei fizice şi sperăm ca în viitor să fim la fel de prosperi şi să aducem noi volume în atenţia literaturii de specialitate.
A declarat lect.univ.dr. Germina Cosma, coautoare a trei dintre volumele lansate în cadrul acţiunii desfăşurate de FEFS Craiova, în colaborare cu Radio Oltenia Craiova

Volumele care s-au lansat în cadrul dezbaterii „Cartea, sănătatea şi mişcarea, la doi paşi de tine” au fost: „Spune „Adio” durerilor de spate” – lect.univ.dr. Germina Cosma, specialist kinetoteraput Alin Burileanu; „Dans” – lect.univ.dr. Germina Cosma, conf.univ.dr. Costi Nanu; „Dans şi gimnastică aerobică în curriculum la decizia şcolii” – lect.univ.dr. Germina Cosma, conf.univ.dr. Costi Nanu; “Aprofundare în ramura sportivă fotbal” – conf.univ.dr. Doru Stoica, conf.univ.dr. Dumitru Barbu; „Influenţa jocului de fotbal în formare personalităţii elevilor din ciclul gimnazial” – conf.univ.dr. Doru Stoica; „Ghiduri de bune practici” – volum electronic, lect.univ.dr. Aurora Ungureanu-Dobre.

 
Curs valutar BNR - 22-04-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj