Anul XII, nr. 4080
Luni, 13 iulie 2015
Jo Jo Dan, pregătit pentru lupta cu Brook
Pugilistul român s-a arătat optimist înaintea luptei de sâmbătă şi nu este deranjat de faptul că va boxa în deplasare
Flaviu Dincă ,26 martie 2015,00:08 nr. afisari:1178

Boxerul roman, Jo Jo Dan, a declarat, ieri, că  se simte motivat când întâlneşte un adversar în faţa suporterilor acestuia, cum va fi cazul şi sâmbătă, la Sheffield, când va boxa cu britanicul Kell Brook, pentru titlul de campion mondial IBF la categoria welter.

Cred că pot fi numit Road Warrior. Nu e ceva nou pentru mine. Nu mă deranjează în niciun fel. Dacă mă gândesc, toată presiunea va fi acum pe Brook să se ridice la acest nivel. Sunt pe deplin conştient că are avantajul de a fi acasă, susţinut de fani, dar intenţionez să-i fac suporterii mei, prin prestaţia pe care o voi avea. În ring suntem doar noi şi arbitrul. Când îl vor încuraja pe el mă vor împinge pe mine să fiu mai bun. Am avut un cantonament de nouă săptămâni pentru acest meci, de departe cea mai bună perioadă a mea. Sunt pregătit bine, iar pe 28 martie vor fi gata sută la sută pentru provocare.
A declarat pugilistul roman, conform Agerpres

Ionuţ Dan Ion (33 ani), care locuieşte şi se antrenează la Montreal din 2002, cu doi ani înainte de a debuta în cariera profesionistă, a rememorat şi precedentele două şanse la titlul mondial, spulberate de turcul Selcuk Aydin.
Jo Jo Dan a pierdut primul meci pentru centura WBC Silver, în 2010, la puncte, o decizie controversată, una dintre cele mai proaste ale anului, în viziunea portalului BoxingScene.

După ce am pierdut primul meci, le-a luat un an ca să acorde revanşa. Am decis să merg din nou în Turcia, pentru că eram sigur că îl voi bate în oraşul său natal. Din nefericire, am fost surprins de o lovitură bună în repriza a doua şi tot planul meu s-a dus de râpă. A trebui să lupt din greu cu el, pentru că ştiam că doctorul sau staff-ul meu ar fi oprit meciul dacă ar fi ştiut că am maxilarul fracturat. Am refuzat să mi se scoată proteza după runda a doua, pentru că ştiam că nu aş mai fi putut-o pune la loc, iar meciul ar fi fost oprit. Aproape l-am făcut KO în runda a 11-a, dar m-am dezechilibrat şi am căzut la podea, iar repriza i-a fost acordată lui, în loc să-mi revină mie. La sfârşit, doi arbitri i-au acordat victoria la diferenţă de un punct, în timp ce al treilea a fost complet aiurea. Dacă primeam repriza a 11-a aş fi câştigat meciul, chiar şi cu falca ruptă.
A povestit Jo Jo Dan, subliniind că acesta a fost “cel mai greu lucru” cu care s-a confruntat în viaţa sa

“Cred că Brook va forţa un KO”

Îmi împingeam maxilarul cu limba doar ca să pot respira. După meci, medicul nu putea crede cât de rău a fost fracturat maxilarul sau cum am putut boxa aproape tot meciul. Am avut două operaţii majore şi un an am stat în afara ringului. Totuşi, mulţumesc Lui Dumnezeu, am putut să mă recuperez complet.
A mai spus boxerul de 33 de ani

Pugilistul român a afirmat că se aşteaptă ca Brook să încerce un KO în meciul de sâmbătă: “Brook este un boxer bun, nu a devenit din greşeală campion mondial. Mă aştept să forţeze un knockout rapid, dar nu voi fugi de el. Vom afla destul de repede dacă ştie să şi încaseze la fel de bine cum loveşte’’.

Jo Jo Dan este încrezător în şansa lui şi afirmă că va cuceri titlul mondial:
Nu mă antrenez pentru KO. Dacă un knockout vine, atunci e un bonus. Mă antrenez pentru a câştiga fiecare repriză. Meciul va fi urmărit de milioane de oameni din întreaga lume şi am încredere deplină că va fi arbitrat cum trebuie, iar boxerul care va merita victoria va fi declarat învingător. Acum am mai multă experienţă şi sunt mai bine pregătit ca dăţile trecute când am luptat pentru titlu. Am luptat din greu pentru această poziţie de challenger şi nu voi lăsa şansa să treacă pe lângă mine. Pe 28 martie voi deveni campion mondial IBF la categoria welter.

Jo Jo Dan, care săptămâna trecută a primit cetăţenia canadiană şi aşteaptă dintr-o zi în alta să devină tatăl unei fetiţe, are 34 de victorii la profesionişti (18 KO) şi 2 înfrângeri, în timp ce campionul en titre are 33 de victorii (22 KO) din tot atâtea meciuri.

 
Curs valutar BNR - 23-06-2018
Nume valută Valoare
Euro
4.4306
Dolarul SUA
4.1440
Gramul de aur
155.4842
Dolarul australian
3.1810
Dolarul canadian
3.2651
Francul elvetian
4.1990
Coroana ceha
0.1614
Coroana daneza
0.5945
Lira Egipteana
0.5431
 
Editie Speciala - Cotidianul regional al Olteniei
str. Sf. Dumitru, nr. 1, Craiova, Dolj